VIDEO. De ce s-a supărat lumea pe Mălin Bot de 10 august și-i cere public să nu-și mai spună jurnalist?


VIDEO. De ce s-a supărat lumea pe Mălin Bot de 10 august și-i cere public să nu-și mai spună jurnalist?

Val de postări, duminică și luni, împotriva lui Mălin Bot, pentru unii „singurul jurnalist curajos”, pentru alții un pseduo-presar virulent care recurge la tot felul de tactici neconvenționale, scandaluri și agresivități pentru a-și spori vizibilitatea în online și deci implicit veniturile pe Patreon și Youtube. Nu este prima oară când Mălin Bot și stilul lui gălăgios intră în malaxorul rețelelor de socializare, dar este prima dată când  se înregistrează un număr atât de mare și unitar de critici la adresa lui.

Aparent, acestea au fost determinate de gestul lui Mălin Bot de a împinge cu palma o femeie care se agățase de aparatura lui de filmare, sâmbătă, pe 10 august, înaintea protestului propriu zis, când în Piața Victoriei a avut loc un moment mai tensionat între rezistenții din București care aduseseră o platformă, prezentă și anul trecut printre protestatari, și organizatorul evenimentului din acest an, Tommy Tomescu, care nu ar fi fost de acord cu prezența acesteia în piață, pe motiv că există o scenă de unde se poate vorbi mulțimii, și ar fi cerut intervenția jandarmilor. În realitate, colegii lui de breaslă spun că incidentul din PV este doar picătura care a umplut paharul și că au ignorat nepermis un „impostor” care câștigă sume fabuloase din ceea ce ar fi un fals jurnalism axat pe provocare și scandal.

Printre cei mai vehemenți critici ai lui Mălin Bot se numără jurnaliștii Ovidiu Vanghele, Ramona Ursu, Sabin Orcan, polițistul Marina Godină, influencerul cu o scriitură admirabilă Dan Pavel, dar și mulți protestatari mai cunoscuți din Piața Victoriei. În vreme ce colegii de breaslă îi cer public să renunțe la titulatura de jurnalist, considerând că acțiunile lui nu au legătura cu presa, fiind menite doar să atragă importante câștiguri materiale, Dan Pavel spune chiar că ar fi renunțat să mai meargă la proteste din cauza toxicității „grupului Bot”

Redăm mai jos o parte din postările acestora, încerând să păstrăm cronologia apariției acestora, ca și reacțiile lui Mălin Bot la acestea.

Ovidiu Vanghele: „Salut, Mălin Bot Central! (Nu-ți mai spun cum ar trebui să-ți spun pentru că văd că eșți degrabă reportatoriu la fesbuc și pac!, vin roboțeii și-mi șterg postarea. Chiar, câtă ironie încape în situația asta: tu, Mălin Bot, să raportezi pe cineva care nu e Râmaru sau Mengele pentru hate speech?! Superb!)

Văd că te-ai super-activat. Păcat.

Înțeleg că nu știi exact cine sînt. “Acum aud de el”, spui.

Păi, na, hai să-ți împrospătez memoria. Anul să fi fost vreo 2004-5-6 cel mult, eu eram jurnalist la MEDIAFAX, tu erai corespondent local la Timișoara pentru un cotidian central. A apărut informația că ai fost bătut pe stradă, în contextul în care scriai despre mafia romilor care pune mâna pe case, știm povestea. Eu am fost între cei care au inițiat, pe un grup de jurnalișți (nu era fesbuc pe-atunci...) care se numea freeex, un fel de mișcare de susținere a cauzei tale, ba chiar te-am sunat să-mi relatezi situația și a apărut o știre despre povestea ta pe MEDIAFAX. Doi vechi prieteni care moderau pe vremuri acel grup, Liana și Răzvan, pot produce dovezi din arhivă zisului grup.

Asta a fost prima interacțiune a mea cu ține.

Au mai fost multe de-atunci. Mă opresc la ultima, s-a întâmplat la unul dintre ultimele termene din procesul lu’ Dragnea, acum câteva luni. Jandarmeria nu te lăsă să intri în Curtea Supremă. Eu le-am spus să nu te lase, pentru că tu nu eșți jurnalist, Centrale. Și acolo, după o anumită ora, aveau voie doar jurnaliștii. În fine, după ce le-ai arătat nu-știu-ce legitimație, te-au lăsat. Păcat.

După cum vezi, de la prima la ultima s-au schimbat total lucrurile. Cu ține, nu cu mine. Bref: nu știu ce erai pe vremuri, da’ de multă vreme tu nu mai eșți jurnalist. Ar trebui să fii amendat pentru “uzurpare de calități oficiale”, dacă asta ar putea fi legal posibil, căci foloseșți ilegal legitimația de presă. Da’ revin la asta.

Pentru că, dincolo de meseria noastră, pe care ne-o facem cum trebuie, eu cred că mai avem o “misiune”: să păstrăm spațiul public curat de lături. Pentru mine, asta e o misiune importantă, Centrale.

Și, cum să-ți spun, tocmai a devenit și mai importantă în ceea ce te privește.

O să mă ocup, deci, în limita timpului puțin pe care-l am dincolo de treaba mea (muncă mea de jurnalist), să fac în așa fel încât, până la Crăciun, să zicem, să te aduc la un 100€/luna pe Patreon acolo la matale.

Mai mult, îi chem în această tentativă a mea de trezit credulii pe toți oamenii teferi la minte care, la fel că mine, cred că nu ar trebui să exișți. Sau, na, nu în calitate de jurnalist.

Ce faci tu în spațiul public este sub “linia” care separă jurnalismul de alte meserii. Ești undeva la nivelul Mircea Labea Chiar El. Primul peste linie, cel mai de jos prag al jurnalismului - după criteriie mele, firește! - este ăla în care se exprimă Hâdea și colegii lui de ticalosie gen Ciumică, Nașu’ Roșcă Stănescu sau, până de curând, Rareș Bogdan. Niște interlopi cu legitimații de presă, practic, dar chiar și ei sînt deasupra matale, pentru că măcar mimează corect, uneori, rar, presă.

În fine, hai că m-am lungit și mi-e să nu leșini citind prea mult, mai ales că nu pari a avea exercițiul. Rămâne cum am stabilit: nicio “scufundare” în mocirla - fie ea și doar la nivel de limbaj - nu e prea grea pentru mine, câtă vreme există șansă să starpesc organisme d-astea de mocirla că ține.

Văd că te-ai pornit pe asta cu limbajul, d-aia zic.

Stai așa, că am înțeles că pe youtube e voie cu orice, roboțeii lu’ Marcu nu bat și acolo. Să vezi cărniță ce-ți dau io, de n-o să se trezească subscriberii matale, ia să vezi! Mă ocup personal! 🙂

(Poate se mai bagă câte unu’-altu’ dintre ăștia teferi și cu suficient de multă expunere, că e mult de trezit la cei 650 de oameni care-ți bagă bani în buzunar fără să știe ce e cu ține. Da, oameni?)

Centrale, lasă nene oamenii să susțină adăposturi de animale, să dea bani la cauze sociale, la mediu, la orice, nu îi mai sminti tu cu “lupta” ta! De jurnalism nu zic, că mi-e și rușine, fmm”. Mai multe AICI

Marian Godină: „Văd că unii numesc curaj circul pe care el îl face. Să te agăți de indicatoare pe stradă, să îndemni oamenii să împingă gardurile și alte scenete penibile, toate pentru a avea apoi subiecte de postat  pe youtube, pentru bani, mie nu mi se pare niciun curaj, ci o impostură grosolană.

Îmi mai scriu unii că e păcat că ne certăm, că mai bine ne-am întâlni și am discuta, că suntem de aceeași parte a baricadei și că ducem aceeași luptă.
În primul rând, nu mi-am permis niciodată să mă consider vreun luptător. Faptul că mai scriu câte ceva pe Facebook, că mai iau câte o poziție sau că mai ironizez vreo situație din cotidian, nu mă face să fiu vreun luptător. Luptători au fost în Războiul de Independență, în Războaiele Mondiale sau în 1989. Luptător e Traian Berbeceanu. Luptători sunt cei care luptă cu boli grave.
Ăia oameni curajoși. Așa că nu mă considerați pe mine luptător. Sunt împotriva nedreptății, proștilor cu funcții de conducere, mârlăniei,  grobianismului, imposturii. Dar când scriu despre astea, deși îmi asum unele riscuri, o fac din vreun fotoliu bând vreo cafea, nu vă închipuiți că-s cu sabia în mână și plin de răni și cicatrice. Da, știu că sunt luat la ochi și că sunt așteptat la cotitură să fac vreo eroare. Dar cam atât. De aici până a fi vreun luptător e cale lungă.

Am fost și eu la proteste, atât în Brașov cât și în Piața Victoriei. Nu am făcut din asta un act de bravură și nici nu am încercat să fac pe cineva să i se simtă dator lui Godină că a ieșit la protest. Am ieșit când am vrut, n-am ieșit când n-am vrut. Simplu.

Aaa…și ca să nu uit, nu cer nimănui recunoștință nici pentru ceea ce scriu și nu cer nici bani”. Mai multe AICI

Dan Pavel: „M-am trezit târziu astăzi și am văzut că se discută aprins despre Mălin Bot. De ce? S-au epuizat subiectele soporifice? Eu am în frigider un borcan de gogonele stricate care sunt mai puțin toxice pentru societatea românească. Sunt agitatoare doar la stomac. Nu vreți să vorbim despre ele? Nu mai țin minte de la cine le-am primit și cine le susține financiar în frigiderul meu, dar sunt un subiect mult mai interesant. Plm, n-aveți ce face decât să vă certați pe acest Cristi din Banat al revoluției populare? Știți de ce nu mai merg eu la proteste? Pentru că am fost ani la rând și cel mai toxic grup a fost mereu cel din spatele lui Bot. Mi-o asum. Am zis-o. Mereu puși pe gâlceavă, mereu agitatori și enervanți cu toată lumea, pun întrebări stupide, înjură jandarmi, înjură alți protestatari, sar la conspirație și la concluzii stupide. Am convingerea că rolul lor e să transforme totul în bâlci. Mă rog. Libertatea de exprimare ne obligă să dăm dreptul tuturor să-și manifeste nemulțumirea cum pot și cum vor, dar aș vrea să nu faceți vreodată greșeala de a confunda facțiunea lui Bot cu mișcarea #rezist sau cu protestul societății civile. Mi-am adus aminte, gogonelele le-am primit de la Soroș... ” Detalii AICI

Sabin Orcan: Ovidiu Vanghele s-a înscris voluntar pe lista jurnaliștilor linșați de secta lui Bot. Motivul? A îndrăznit să facă mișto după spectacolul grotesc oferit sâmbătă de Scamatorul nației. Știți, momentul în care animalul împinge cu furie o femeie care-i atinge tele-bățul. Lista jurnaliștilor linșați de Bot & co. e mai lungă și merită reamintită de fiecare dată. For the record, cum ar zice americanii. Ramona Ursu, Carmen Dumitrescu, Clarice Dinu, Adriana Duțulescu, Silviu Sergiu, Vlad Petreanu, Moise Guran, Răzvan Chiruţă, Adelin Petrișor, Gabriel Bejan, Cezar Paul-Bădescu, Ovidiu Vanghele și, cu voia dvs., subsemnatul. Mențiuni speciale pentru foștii jurnaliști Oana Dimofte și Robert Nicolae Turcescu, precum și bloggerul Marian Godina. P.S. În atenția sectanților rătăciți pe-aici: oricine încearcă să justifice, în orice fel, agresarea unei femei are direct Block!

Ramona Ursu: „De ce scriu toate astea e pentru că jurnalistul Ovidiu Vanghele a lansat ieri o discuție referitoare la felul în care s-a comportat Mălin Bot la protestul din 10 august. S-a discutat și despre cum a împins o femeie același Bot, lucru care mi se pare de o mârlănie și o lașitate ieșite din comun. Nimic pe lume nu explică un astfel de gest. Nimic. Cât despre teatrul scurt pe care-l face Bot la proteste, asta nu e ceva nou, însă nu m-a descurajat, la fel cum nici nu m-a încurajat vreodată Bot să merg sau nu la proteste. Am ieșit în stradă de fiecare dată când am crezut că este necesar și când am putut.

Ce vreau să spun este că, în trecut, am mai scris despre derapajele lui Mălin Bot. Unele mă priveau direct, altele priveau prietenii mei sau oameni pe care îi cunosc, cu care muncesc sau am muncit, dar nu numai pe ei. Și am scris atunci pentru că mă revolta teribil minciuna lui Bot, pe care o ducea la un nivel halucinant. Mă revolta agresivitatea, violența de care dădea dovadă, cu atât mai mult cu cât știam, cel puțin în acele cazuri punctuale, cum stăteau, de fapt, lucrurile. Era șocant și pentru că, deși poate îl criticai decent, omenește, sau chiar deloc (ci erai „vinovat” că erai prieten sau coleg cu „dușmanii” lui”), agresivitatea lui Bot era aceeași. Urma placa deja binecunoscută: „sluga mafiei”, „cârtița PSD” etc etc. Mălin Bot este, așa cum susține, singurul jurnalist independent din România, cel care știe adevărul suprem, jurnalistul nepătat. Este jurnalistul perfect. Este omul perfect. Dar ce spun eu, este însuși Dumnezeu. Este cel care ne va aduce Lumina. Toți ceilalți sunt niște nemernici vânduți, care îi vor lui răul, care vor să-l saboteze pe el, care sunt invidioși pe el. Iar dacă nu ai fost luat încă în vizor de Mălin Bot, asta este doar pentru că nu te-a ochit sau nu ai spus cumva, pe undeva, că tu ai o părere diferită de cea a dumnezeului jurnaliștilor.

Și am ales să mai scriu o dată despre acest individ pentru că, în trecut când am mai povestit câte ceva, unii oameni îmi scriau în privat experiențele lor cu Mălin Bot. Și erau revoltați, se simțeau păcăliți, înșelați, fuseseră jigniți. Ce sper e ca acești oameni să-și ia inima-n dinți și să spună public ce li s-a întâmplat. Nu neapărat pentru că i-am putea educa pe acei fani ai lui Bot, care sunt la fel de agresivi ca el. Eu nu cred că pot fi educați. Unora am încercat, în trecut, să le explic frumos câte ceva, n-am avut cu cine sta de vorbă. Eram jignită în continuare. Nici pentru că alții aleg să-i dea bani lui Bot. Nu e treaba mea ce fac oamenii cu banii lor. Iar dacă unii vor să-i arunce pe geam, atunci să-i arunce pe geam. Însă cred că e bine să căpătăm curaj să spunem lucrurile nedrepte care ni se întâmplă, să-i demascăm pe impostori. În ceea ce mă privește, cu orice risc, chiar și cu acela de a mă enerva și de a-mi consuma energia zile la rând, nu pot accepta că un mincinos obsedat de imaginea lui și de bani mă jignește, inventează lucruri despre mine, mă denigrează public.

Acum câteva luni, mama și o prietenă a mamei citiseră pe Facebook niște mizerii scrise de Bot despre mine. Amândouă m-au întrebat, îngrijorate, de ce face asta. Mama era foarte afectată de ce spunea acest individ. Nu înțelegea, pur și simplu, de ce face asta un om. Am încercat să o liniștesc, însă m-am gândit atunci, și încă nu am renunțat la idee, că cea mai bună soluție este ca un astfel de personaj să fie dat în judecată. Pentru că trebuie făcută dreptate și în acest fel, nu poți suporta la infinit ca un nerușinat să-ți azvârle zoaie în cap oricând dorește.

Carmen Dumitrescu de la Liber în Teleorman, într-un comentariu pe pagina lui Ovidiu Vanghele: „Boss, îți spun așa, din propria experiență: când te iei de impostorul ăsta, timp de o lună primești mesaje private de la fanii lui în care te înjură în toate felurile inventate vreodată. Bine, nefiind femeie, măcar n-o să te confrunți continuu cu apelative elegante de genul "c...vă" sau "p...ză proastă", dar presupun că și pentru bărbați pot fi găsite apelative elegante de felul ăsta. Oricum, te felicit că ai luat atitudine. Mai mult, cred că tu chiar ai ceea ce trebuie ca să-i faci față dementului”. Mai multe AICI.

Reacțiile lui Mălin Bot:

Pentru Marian Godină

”Influensărul” Ministerului de Interne, Marian Godină, îmi reproșează într-o postare publică faptul că nu am sărit la bătaie, când personajul din imagine m-a lovit peste telefon și am reacționat sunând la 112.

Așa este, nu am sărit la bătaie, pentru că primul meu gând a fost să culeg telefonul din mașină, de unde căzuse, și să sun la 112, pentru a sesiza Ministerul de Interne, așa cum ar trebui să facă orice cetățean normal care crede în lege.

În plus nu sunt adeptul violenței și nici nu cred că era o soluție să mă iau la bătaie în parcare cu individul recalcitrant, după cum spune Godină că trebuia să fac. Eu sunt șocat că un polițist, pe rețele sociale, acuză un cetățean că a făcut ceva rău sunând la 112 în loc să se ia la bătaie.

E halucinant.

M-am dat jos din mașină, în timp ce apelam 112 și individul a plecat pur și simplu.

Incidentul a avut loc in 23 iulie și nici până în ziua de azi Poliția Română, angajatorul domnului Godină, nu a luat nicio măsură. Sunt curios ce părere are despre asta Marian Godină.

Marian Godină suprapune această situație peste cea din 10 august 2019, când filmam cu un stabilizator, în Piața Victoriei și o persoană s-a prins de stabilizatorul meu, încercând să îl tragă pe jos, reacția mea find de a îndepărta acea persoană de mine, pentru a elibera stabilizatorul.

Scopul gestului meu, în cazul Piața Victoriei, a fost numai acela de a îndepărta persoana agresivă de mine, pentru că se agățase de mine, cu scopul de a-mi proteja bunurile. Folosesc cuvântul ”persoană” pentru că nesimțirea nu are sex.

În cazul Penny, individul nu a stat lângă mine, nu a tras de mine, nu s-a agățat de mașină sau de vreun alt obiect al meu, a dat peste telefon și a plecat la mașina lui imediat după aceea.

Era firesc să îmi culeg în primul rând telefonul. Am ieșit din mașină imediat, cu scopul să îi cer să rămână pe loc, pentru că am sunat la 112, dar individul a dispărut cu scârțâit de roți. Când am terminat primul apel la 112 am filmat ceea ce vedeți aici.

Mă surprinde că Marian Godină trece peste înjurăturile și cuvintele obscene adresate de persoanele agresive din Piața Victoriei și prezintă cazul exact ca Antena 3, deși între timp au apărut înregistrări video în care persoanele agresive sunt înregistrate discutând despre cum să mă bată, când nu mai filmez.

În înregistrările video se vede cum, înainte să mă tragă de stabilizator și de telefon, acea persoană mă împinge și eu fac pași în spate pentru a avea o distanță normală între noi.

În cazul Piața Victoriei nu am sunat la 112 pentru că era deja ”autoritatea” acolo prin Jandarmeria Română.

Consider că este condamnabilă atitudinea publică a unui polițist care spune că e rău că o persoană agresată sună la 112 și sugerează că e o dovadă de slăbiciune dacă nu sari la bătaie”.

Pentru Ovidiu Vanghele

Ovidiu Marean Vanghelie spune că este "jurnalist". Nu știu unde e ziarist, acum aud de el.

Nu am găsit un CV ca să vad ce școală are și pe unde a lucrat. Am găsit doar că este: jurnalist, Funky Citizens. Habar nu am ce e asta, dar știu că niciun jurnalist decent nu se exprimă în halul acesta.

Nimeni nu îl oprește să facă și el ce tip de jurnalism vrea și să vină în fața publicului pe Patreon. Depinde numai de el, de educația pe care o are, de inteligența lui și disponibilitatea de a pune osul la bătaie.

După cum se exprimă expune o problemă gravă de educație.

E jenant pentru un pretins ziarist să se exprime astfel și încalcă normele etice ale profesiei noastre. Pare un fel de amestec între Codrin Ștefănescu și Vanghelie ”Care Este” al jurnalismului românesc, dacă e jurnalist. Am mari dubii.

 Concluziile lui MB

„Din păcate denigrarile continua și în acest moment și vin de la persoane publice care susțin ca sunt #FaraPenali, dar răspândesc minciunile de la televiziunile penalilor.

Eu merg mai departe și am încredere ca toți oamenii onești și decenți vor vedea adevărul și împreună vom continua drumul nostru.

Am ajuns foarte departe deja, împreună. #SemperFi”

„Mulțumesc frumos tuturor celor care mă susțineți, în ciuda efortului uriaș care se face pentru a vă determina să renunțați la susținere.

Este pentru mine un miracol că, în ultimele 24 de ore, chiar când unii se dau peste cap să denigreze munca mea, vin și mai mulți oameni alături de noi.

Este o creștere mai mare pe YouTube și chiar pe Patreon, susținerea care îi doare cel mai mult pe mafioți și e cea mai periculoasă pentru ei, pentru că scoate jurnalistul de sub controlul financiar al mafiei.

Pentru mine este cel mai bun semn că românii s-au trezit și nimeni nu mai poate manipula, chiar dacă folosește cele mai perfide metode. #SemperFi”

SURSA FOTO: Ionut Predica/Facebook





„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.