Procurorii DIICOT fac vineri verificări la domiciliul inculpatului Gheorghe Dincă, cel care a declarat că le-a ucis pe Alexandra și Luiza. Verificările se fac în prezența inculpatului Gheorghe Dincă.
Cu toate acestea, dorim să reliefăm lentoarea cu care autoritățile, implicit procurorii DIICOT, progresează în ancheta ororii de la Caracal. Astfel, procurorii de abia au început, la mai bine de o săptămână de la dispariția Alexandrei, să ia amprente de pe poarta "Casei Groazei" din Caracal. Mai mult, de abia în aceste momente anchetatorii s-au sinchisit să spargă gropile betonate din curtea lui Gheorghe Dincă.
Principalul vinovat pentru lentoarea anchetei este procurorul-șef al DIICOT, Felix Bănilă, cel care a dat semne că nu stăpânește prea bine legea. Felix Bănilă a declarat pe 31 iulie că cercetările la domiciliul lui Dincă nu au fost continuate întrucât inculpatul se afla la Spitalul Penitenciar Jilava unde a fost supus unor investigații medicale, iar "cercetarea trebuie reluată la fața locului (curtea lui Gheorghe Dincă) în prezența inculpatului și, mai mult, a apărătorului dumnealui". Dar conform Art.159 din Codul de Procedură Penală, ancheta poate fi continuată la domiciliul inculpatului și fără prezența acestuia, ci prin prezența unui reprezentant, fapt asupra căruia Felix Bănilă nu a insistat: "Când persoana la care se face percheziția este reținută ori arestată, va fi adusă la percheziție. În cazul în care nu poate fi adusă, ridicarea de obiecte și înscrisuri, precum și percheziția domiciliară se fac în prezența unui reprezentant ori martor asistent".
Un fost ofițer INTERPOL, Paulo Sartori, a declarat că nu este normal ca ancheta să fie oprită din tot felul de motive: "Nu e normal. Nu ar trebui să se procedeze așa. Ar trebui să facă în continuare ancheta fără opriri pentru a se afla ce s-a întâmplat într-adevăr. Nu știu ceea ce s-a întâmplat acolo și de ce s-au oprit cercetările, dar nu e normal".