"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
La București sentimentul e de oroare, la auzul înregistrărilor telefonice care-ți îngheață sângele în vene, cu Alexandra.
La Chișinău, în inima Republicii Moldova, unde predomină electoratul pro-românesc și pro-european, starea e de confuzie totală. Nimeni nu mai înțelege nimic. Poate pentru că se intuiește că totul e clar.
Aranjamentele politice între partidele de dreapta și socialiștii lui Igor Dodon contrastează izbitor cu așteptările societății și duc, cel puțin într-o primă fază, la conservarea sistemului creat de oligarhul Vladimir Plahotniuc. Impresia tot mai apăsătoare este că pozițiile părăsite de acesta sunt pur și simplu preluate de către Dodon.
Șeful său de cabinet, Ruslan Flocea, tocmai a fost numit – ales prin concurs! – de Parlament în fruntea Centrului Național Anticorupție, omologul DNA-ului românesc. S-a spus imediat că rolul lui este de a-l proteja pe Igor Dodon de dosare de corupție. În fostul regim, colonelul Flocea a făcut parte dintr-un grup de procurori de elită care au fost împuterniciți să investigheze, fără succes, frauda bancară din 2014.
Oricât de puternice ar fi avertismentele care vin din toate părțile că se merge pe o cale greșită, nimic nu pare să oprească din inerția în care a intrat coaliția de la Chișinău. În loc să fie receptivă, ea parcă repetă în surdină cuvintele eroului lui Mika Waltari, din „Egipteanul”, Sinuhe: „Vorbele voastre sunt pentru noi un bâzâit de muște”.
Ceea ce se întâmplă nu e nici măcar o restaurație, de vreme ce pilonii fostului regim au rămas intacți. Consiliul Superior al Magistraturii este lăsat să funcționeze în vechea componență și i se permite să desemneze judecători la Curtea Constituțională. Procuratura Generală doar a fost decapitată și căptușită cu un interimar provenind din sistem. La Curtea de Conturi, Consiliul Audiovizualului, Televiziunea publică și o mulțime de agenții guvernamentale și companii de stat schimbarea n-a ajuns, la două luni de la „căderea oligarhiei”.
Adepții Blocului ACUM se simt înșelați. Ce e la mijloc: trădare, incompetență sau neputință?
Prim-ministra Maia Sandu, cu o voce tot mai rugătoare, le cere răbdare. Guvernul său fiind dependent de asistența occidentală, ea se vede nevoită să urmeze cu fidelitate recomandarea de a avea o abordare elaborată față de problemele din sistem, care să excludă mișcările bruște și, mai ales, taxabile din punct de vedere juridic.
Și alți fruntași ai Blocului ACUM sugerează că există mize mai importante decât apartenența politică a demnitarilor promovați în poziții cheie.
O miză ar fi dosarele de rezonanță puse în sarcina noilor șefi de la Parchete, prin care să se mai îndrepte imaginea coaliției. Sau stabilitatea Guvernului, care are nevoie de timp pentru a-și desfășura programele convenite cu partenerii internaționali.
Slabe mângâieri pentru o societate care, neavând resurse interne să se organizeze în timp, a sperat cu înfrigurare într-o schimbare spectaculoasă peste noapte. Minunea nu s-a întâmplat și acum ea nu se poate împăca cu gândul că este împinsă spre parcursul său sinuos de dinainte.
Devine tot mai clar că democrația acordată unei țări ca Republica Moldova e ca o armă nucleară în mâinile dictatorilor. Consecințele ar fi la fel de imprevizibile. Ar trebui semnat la ONU un tratat de neproliferare a democrației către statele de care aceasta nu se lipește și în care suferă transformări de natură să o facă de nerecunoscut.
