Tăriceanu ”4%”, UMILIT de Dăncilă și PSD: tratat ca un OPORTUNIST fără valoare


Tăriceanu ”4%”, UMILIT de Dăncilă și PSD: tratat ca un OPORTUNIST fără valoare

Scriitorul, politologul și sociologul Sebastian Lăzăroiu face bășcălie, pe Facebook, de Tăriceanu ”4%”, care a fost lăsat cu ochii în soare, de o manieră umilitoare, de Viorica Dăncilă și PSD, partidul celor trei trandafiri anunțând că va desemna un prezidențiabil de producție proprie.

Vă prezentăm comentariul lui Lăzăroiu.

”PSD a stabilit că va merge cu un candidat din interiorul partidului la prezidențiale.

Tăriceanu a fost pur și simplu sfidat, umilit chiar. Nu știu cum ar putea suporta un asemenea afront. Un om cu experiența lui politică, fost prim-ministru, devotat alianței cu socialiștii încă din 2014, un tip înțelept, altfel, cu simț al echilibrului și aș mai putea adăuga... Ca și Pleșoianu, el este profund nedreptățit. Bărbat de stat la sfârșit de carieră, când aștrii se aliniaseră pentru cea mai înaltă funcție, e tratat ca un oportunist fără valoare.

Sper să nu lase o așa jignire fără răsplată. Toate sondajele arată că stă mai bine decât oricare pesedist de frunte în opțiunile demoscopice. Da, e adevărat, n-are un partid prea de soi în spate, dar cred că are șanse mai mari să intre în turul al doilea decât candidatul oficial al PSD. Mult succes, domnule Tăriceanu!”, scrie Sebastian Lăzăroiu.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.