Accesul într-o instituție publică condusă de PSD se întâmplă nu după cum prevede legea, ci după pofta, toanele sau interesele reprezentanților partidului roșu care se comportă adesea ca pe propria moșie, impunând dictatorial restricții sau ajungând chiar să comită acte de violență împotriva celor care se încăpățânează să le ceară transparență și respectarea legilor.
O situație incredibilă s-a petrecut, miercuri, în ședința Consiliului Local Popești Leordeni unde patru reprezentanți ai USR, printre care și o doamnă însărcinată în opt luni, au fost izgoniți, amenințați, înjurați și bruscați de către gașca locală în frunte cu primarul Petre Iacob (foto dreapta), un edil bogat, dar sărac în declarația de avere, pentru că s-a îngrijit să-și treacă afacerile pe numele copiilor. Tensiunea a fost atât de mare încât, potrivit unei declarații exclusive pentru Podul.ro a uneia din useristele alungate de pesediști și amenințate cu bătaia, incidentul nici măcar nu a putut fi filmat sau înregistrat pentru că „colegul care ar fi trebuit să facă asta s-a pierdut cu totul”.
„Eram împreună cu colegă mea însărcinată în luna a8a și încercând să participăm la ședință, cu anunț prealabil etc, aproape că ne-au dat drumul pe scări! Cu urlete și invective, în toiul ședinței și cu 8 polițiști locali care-l apărau pe primar și cei 20 de consilieri de noi două, amenintatoarele, care nici măcar nu am apucat să scoatem o vorbă! Iar cel mai trist, opoziția aia, 3 M10 și 2 PNL ranjeau satisfăcuți! Și unul de la PNL a urlat mai tare că restul de la PSD!”, ne-a mai declarat sursa citată mai sus.
Primarul Iacob este cel care a distrus munca a peste 1600 de copii care împăduriseră o zonă virană din Popești Leordeni, hotărând să dezrădăcineze toți puieții plantați de copii în toamna anului trecut. VIDEO AICI
Redăm integral mai jos postarea celor de la USR Popești Leordeni:
Azi ne-am prezentat la Adunarea Ordinară a CL Popești-Leordeni, ce avea pe ordinea de zi următoarele:
1. spațiu de lucru pentru Aparatul de Specialitate al primarului
2. mutarea Grădiniței nr. 4
3. licitație publică de închiriere imobil
4. Diverse.
Până să ajungem la Ordinea de zi, ne-am lovit, literalmente de ordinea de bătaie. Eram la intrarea in sală când primarul Iacob a devenit agresiv, a început să țipe isteric cerându-ne să părăsim sala că nu suntem invitati. De parcă venisem la nuntă. El trebuie să ne aprobe participarea. (bref, ne inscrisesem înainte, oficial, ca reprezentanți USR și cetățeni ai orașului).
Eram patru colegi, dintre care o colegă însărcinată în luna a opta! A contat? Nu, evident! Păi de ce, am întrebat? Că e o adunare ordinară și NU SUNT OBLIGAȚi să ne primească. Țipete, huiduileli din sală, dintre cei prezenți. Firava noastră opozitie locală, 3 membri M10 si 2 membri PNL (din 4) au băgat capul între umeri și se făceau că nu suntem acolo. Cum să ne invite?
Profitând, presedintele de sedință – dl consilier PSD Silviu Cazacu – și-a ascultat liderul și, încurajat de corul de înjurături ale consilierilor PSD și primarului Iacob, a chemat politia locală să ne dea afară. Că nu au locuri, c-o fi, c-o păți, că n-avem ce căuta acolo. Pristanda-poliția locală, ”curat-constituțional, coane Fănică, dar umflă-i”, au început să ne bruscheze, să ne tragă de haine, să ne scoată din sală. Știți filmul, l-ați mai văzut în Primăria duamnei Firea-Pandele-Vrânceanu.
Ne-am opus și le-am spus să ne aresteze că vream să participăm la ședințele CL! Le tot repetam că principiul transparentei si al sedintelor publice îi obligă să publice data, ora și locul ședinței și asta nu de dragul de a bifa ceva, că e LEGE ! Așa cum tot legea îi obligă să permită accesul oricărui cetățean la ședințele de CL. Consiliul local, adică al locuitorilor, nu al cui l-a luat pe persoana fizică.
Până la urmă, și în urma insistențelor și a argumentelor cu legea, ne-am lăsat ”arestați la locul faptei” de poliția locală. Adică am avut voie să stăm în sală, înconjurați de poliția locală, sub amenintarea că la primul cuvânt, zburăm din sală. Nu cred că primarul Iacob și consilieriii lui știu ce-I aia o metaforă… la cum s-au purtat, cred că azi am fost aproape să învăț să zbor!
Si-au votat pe repede inainte toata ordinea de zi, au adaugat la Diverse La ”Diverse”, două lucruri: o nouă linie de transport public și trotuarele ocupate abuziv
Punctul 4, ”diversele” unde autoritățile își trec mârșăviile pe care vor să le treacă pe șest și unde nu prea au chef de oaspeți neinvitați și nedoriți. Și, probabil, nu le-a convenit. La ”diversele” de azi au inclus: crearea unei noi linii de transport public (OAU!) și stabilirea unor preturi privind constructiile publice. Evident că despre noile prețuri din construcțiile publice Opozitia habar nu avea de ce erau acolo. La ”și alte diverse” s-au citit repede și în surdină câteva acte adiționale la contracte. Au fost citite repede și atât de încet, de rușine, probabil. Le-am promis că nu vor mai tine ședințe singuri, cu ușile închise, și că data viitoare – că o să venim! – o să vrem să vedem din timp caietele de sarcini pentru fiecare contract. Așa, pe transparență, pe lege.
Finalul a fost apoteotic. Păcat că nu mai e biata Mărioara Murărescu – tezaur folkloric ce a fost la gura primarului Iacob. Ne-a făcut în toate felurile - pe linie personală și pe linie de partid – că i-am trimis – AUZI! – Curtea de Conturi pe cap, să scoată el bani din buzunar! Consilierii PSD ne-au înjurat ca la ușa cortului că la ședinta anterioară, cea cu aprobarea bugetului, i-am luat la bani mărunți și nu au putut să se desfașoare în voie. Supărare mare. Dar na, ăștia sunt, cu asta defilează.
Dar ce ne-a durut cel mai tare nu au fost înjurăturile luate de la Iacob și ai lui. Nu. Nici măcar abuzurile verbale și fizice ale mardeiașilor ”locali” care ne-au ținut ca la pușcărie, în sală. A fost complicitatea politică și micimea umană a consilierilor care rânjeau, sustineau și adăugau la rândul lor tot ce le-a venit la îndemână, mulțumiți de lăturile aruncate spre noi de primarul Iacob. Colega noastră gravidă a fost făcută în toate felurile de niște bărbați cât ușa, sub privirile complice ale altor neisprăviți.
Concluzii:
- mai mergem la ședințele ordinare de CL, că e local și noi suntem local-nici.
- Plângeri penale împotriva tuturor celor care au agresat două femei, dintre care una însărcinată în luna a 8-a.
- Ne vedem la vot la anul, pe vremea asta.