Klaus Iohannis, solidar cu artiștii care protestează din cauza tăierii drastice a bugetelor instituțiilor de cultură: "Suntem chemați să apărăm cultura română de la faliment!"


Klaus Iohannis, solidar cu artiștii care protestează din cauza tăierii drastice a bugetelor instituțiilor de cultură: "Suntem chemați să apărăm cultura română de la faliment!"

Artiștii, personalul instituțiilor de cultură și nu numai vor protesta duminică de la ora 18 în Piața Victoriei împotriva Guvernului Dăncilă și a administrației Firea din pricina tăierii drastice a bugetelor ce le erau destinate.

Totodată, președintele României, Klaus Iohannis a publicat pe Facebook un mesaj de susținere a artiștilor care protestează și a lansat un atac dur împotriva guvernării PSD. 

"Sunt alături de artiștii care protestează din cauza tăierii drastice a bugetelor instituțiilor de cultură. În loc să ne bucurăm de această resursă inestimabilă, suntem chemați să apărăm cultura română de la faliment.

Dezastrul din cultură a fost provocat de acest Guvern al incompetenței, prin bugetul rușinii naționale, construit pe cifre false. Cultura a fost pusă acum la coadă, ca multe alte obiective majore ale românilor.

Artiștii și instituțiile de cultură au nevoie de solidaritatea noastră. Ei servesc și reprezintă moștenirea noastră culturală.

#Demnitate", a precizat Klaus Iohannis pe Facebook.

Protestul a fost anunțat și prin cadrul unui eveniment creat pe rețeaua socială Facebook:

"Im-protest! Ieșim în piața Victoriei să protestam inopinat, improvizat și imperturbați de căldură sau oboseală.

E momentul ca toți: artiști și persoane angajate sau în colaborare cu instituții din mediul cultural din București, și nu numai, să ne strângem într-un gest de solidaritate pentru cei care au fost concediați ca umare a taierii bugetului și a întârzierii subvențiilor din partea primăriei municipiului București.

Situația este deosebit de dezastruoasă, cu toții o resimțim direct: onoarii întârziate luni de ziile, proiecte anulate, spectacole tot mai puține, o totală lipsă de siguranță din orice punct de vedere.

Foarte curând vom fi trași răspundere în legătură cu contribuțiile sociale datorate la stat pentru anul trecut iar noi nu suntem plătiți pentru munca depusă anul acesta.

Vă rog ajutați-mă să distribuim masiv, să ne mobilizăm și să ne ridicăm împreună, pentru că uniți putem să arătăm primarilor, miniștrilor și premierului României ca suntem un număr ENORM de persoane afectate și ne cerem dreptul la demnitate.

Ne cerem dreptul la remunerarea muncii depuse și de a avea un loc de muncă în instituțiile pentru care ne-am specializat!

Cerem banii care ni se cuvin după luni de zile de jucat gratis, cerem deblocrea posturilor, cerem să existăm și să ne desfășurăm activitatea decent, mai bine decât până acum. Cerem să nu mai fie pusă la coadă cultura, sub orice forme s-ar manifesta ea. Educație, teatru, cercetare", au transmis organizatorii evenimentului.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.