Analfabetismul economic al tripletei Viorica-Orlando-Budăi, taxat dur de un lider din opoziție: "La manualul de economie socialistă așa scrie: întâi tai și apoi măsori"


Analfabetismul economic al tripletei Viorica-Orlando-Budăi, taxat dur de un lider din opoziție: "La manualul de economie socialistă așa scrie: întâi tai și apoi măsori"

Secretarul general adjunct al PMP, Ioana Constantin, a publicat o postare prin care reflectă analfabetismul economic al Guvernului Dăncilă, ce îi are ca protagoniști principali pe premierul Viorica, ministrul Finanțelor Orlando și ministrul Muncii Marius Budăi: "La manualul de economie socialistă așa scrie: întâi tai și apoi măsori, iar la final îi pui pe români să plătească nota de plată. După ce au ajuns să se împrumute mai scump decât Grecia, după ce am atins un nou record – cea mai mare inflație anuală, Orlando feat. Veo feat. Budăi continuă petrecerea socialistă".

CITIȚI ȘI: PSD și-a pus bețe în roate propriei legi a pensiilor prin absenteism la Senat

Redăm postarea economistei Ioana Constantin:

"Budăi caută bani de pensii prin odăi

”Vom face în așa fel încât să fie bani”, spune ministrul Muncii dl. Budăi, imediat după ce și-au picat singuri legea pensiilor la Senat. Iar Orlando de la discotecă Teodorovici e supărat că de când a plecat Vâlcov nu mai vede nimeni politicile falimentare ca fiind sclipiri de geniu.

La manualul de economie socialistă așa scrie: întâi tai și apoi măsori, iar la final îi pui pe români să plătească nota de plată. După ce au ajuns să se împrumute mai scump decât Grecia, după ce am atins un nou record – cea mai mare inflație anuală, Orlando feat. Veo feat. Budăi continuă petrecerea socialistă. Analfabeții economic nu pricep cum funcționează economia și cu aroganța specifică încearcă să ne convingă că au ei soluția magică prin care reușesc să facă rost de bani. Desigur, apare Orlando și ne mai prezintă un ditamai împrumutul ca o mare realizare.

Suntem în punctul în care psd-iștii și-au picat singuri legea pensiilor în Senat. Limpede de ce: presiunea bugetară. Și tot cu tupeu ne vorbesc despre echitate în sistemul de pensii. Dar cum poate exista echitate în sistemul de pensii dacă avem în continuare pensii speciale uriașe care nu respectă principiul contributivității, iar la extremă pensii mizerii de 400-500 ron? Așa arată la socialiști echitatea".

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.