Ioan Stanomir: „PSD este acelaşi, indiferent de conducătorul său. România trebuie să elimine, definitiv, fesenismul din viaţa ei publică”

„Votul de ieri menţine la putere oligarhia care a devalizat economic statul , a desfigurat justiţia, a domesticit Curtea Constituţională, a umilit şi a agresat pe compatrioţii noştri, împiedicând pe cetăţenii români din străinătate să îşi exercite dreptul la vot. Votul de ieri nu este, însă,finalul unei lupte, ci începutul unei campanii de lungă durată. La capătul ei, România trebuie să elimine, definitiv , fesenismul din viaţa ei publică. Modernizarea statului şi emanciparea civică trec prin lichidarea partidului-stat şi a moştenirii sale. Alegerile care vin sunt repere pe acest drum al despărţirii de trecut”, arată politologul Ioan Stanomir într-o analiză pe contributors.ro tăioasă și sinceră ca un diagnostic medical implacabil.

Stanomir (sursa contributors.ro): ”În pofida calculelor mai mult sau mai puţin entuziaste ale opoziţiei, cabinetul Dăncilă a supravieţuit moţiunii de cenzură. Analele oratoriei noastre s-au îmbogăţit cu noi file memorabile, iar viaţa noastră publică şi-a dovedit, a câta oară?, precaritatea ei iresponsabilă. Învins la europarlamentare, dezavuat la referendum, PSD rămâne, în continuare, suficient de puternic spre a–şi păstra guvernarea. În aceste momente, aroganţa fesenistă se înfăţişează în toată impunitatea sa demagogică; domnul Florin Iordache este profesorul de constituţionalism al României. Cât despre Preşedintele Senatului, dispreţul cu care tratează vulgul este parte din formula sa de liberalism uselist.

Ziua de ieri vine să confirme ceea ce ştiam, deja, în pofida speranţelor naive de parcurs. În primul rând, ordinea constituţională edificată la 1991 şi modificată în 2003 nu este în masură să ofere şefului de stat şi naţiunii instrumentele necesare spre a debloca impasul politic. În mod natural, alegerile anticipate ar fi urmat celor europarlamentare, spre a consfinţi noul echibru de forţe, relegitimând adunarea reprezentativă. În România, acolo unde dizolvarea Camerelor este imposibilă, o majoritate ilegitimă precum cea de acum este capabilă să reziste schimbării, prevalându-se de litera legii fundamentale. Lecţia zilelor din urmă este lipsită de ambiguitate: regândirea constituţiei este obligatorie, spre a elibera naţiunea din aceste cătuşe juridice.

În al doilea rând, ziua de ieri reafirmă continuitatea de substanţă şi de retorică între regimul Dragnea şi cabinetul Dăncilă. PSD este acelaşi, indiferent de conducătorul său. De aici, identitatea de practici şi de agresivitate demagogică. Condamnarea domnului Dragnea lasă în urmă pe Şerban Nicolae, Florin Iordache sau Carmen Dan. Nimic din edificiul de privilegii şi de injustiţie nu a fost a afectat de înlăturarea lui Liviu Dragnea. Complicii săi sunt, în continuare, în cercurile de decizie. Un PSD reformat şi decent este o imposibilitate. Nici un transfer de putere nu poate modifica structura cleptocrată a acestui partid- stat.

În al treilea rând, ziua de ieri ne reaminteşte importanţa capitală a alegerilor parlamentare. Impotent la prezidenţiale, PSD a fost şi este abil în a-şi conserva poziţia hegemonică în Camere, acolo unde manevrele sale distrug mecanismul economic şi şubrezesc statul de drept. Votul din Camere de ieri este efectul votului parlamentar din 2016, cel care a lăsat România captivă în mâinile acestei oligarhii vorace. Doar un vot, la viitoarele alegeri parlamentare, poate fi în măsură să elimine, complet, această dominaţie. Scrutinul parlamentar este complementul natural al alegerilor prezidenţiale. Un şef de stat izolat nu este capabil să limiteze daunele cauzate de majoritatea fesenistă.

În al patrulea rând, votul de ieri trebuie privit de opoziţie ca o invitaţie la modestia construcţiei şi la tenacitatea acţiunii politice. Mandatul acordat de naţiune nu este un cec în alb. El trebuie validat de partidele din opoziţie prin acţiuni de hărţuire continuă a majorităţii feseniste, dar mai ales prin identificarea căilor ce duc la victorie în scrutinul local şi la parlamentare. Orice succes la alegerile prezidenţiale este lipsit de relevanţă în absenţa acestei serii de succese ulterioare”.

Născut pe 13 mai 1973, la Focșani, Ioan Stanomir este critic literar, publicist, politolog și profesor universitar la Facultatea de Științe Politice a Universității din București.

în 1991 a absolvit liceul Gheorghe Lazăr din București iar în anul 1995 a absolvit Facultatea de drept, în cadrul Universității București. În anul 2000, Ioan Stanomir abosolvea o a doua facultate, tot în cadrul Universității București, la facultatea de litere, secția română-engleză, specializarea engleză americană. În noiembrie 2002 devine doctor în drept, la Universitatea București, cu o teză dedicată evoluției limbajului constituțional în Principatele Române până la 1866, redactată sub coordonarea științifică a prof. dr. Nicolae Popa.

Printre volumele publicate se numără Conştiinţa conservatoare: Preliminarii la un profil intelectual (2004), O lume dispărută: Patru istorii personale urmate de un dialog cu H.-R. Patapievici (coautor, alături de Paul Cernat, Angelo Mitchievici şi Ion Manolescu, 2004), Explorări în comunismul românesc (coautor, alături de Paul Cernat, Angelo Mitchievici şi Ion Manolescu, vol. I, II, III, 2004, 2005, 2008), Spiritul conservator: De la Barbu Catargiu la Nicolae Iorga (2008), Despre sunete şi memorie: Fragmente de istoria ideilor (2009), Apărarea libertăţii (1938–1947) (2010), Teodoreanu reloaded(alături de Angelo Mitchievici, 2011), Umbre pe pânza vremii: Secvenţe de istorie intelectuală (Humanitas, 2011), Junimismul şi pasiunea moderaţiei (Humanitas, 2013), Sfinxul rus: Idei, identităţi şi obsesii (2015), Comunism inc.(alături de Angelo Mitchievici, Humanitas, 2016), Rusia, 1917: Soarele însângerat. Autocrație, revoluție și autoritarism (Humanitas, 2017). În 2018, a publicat la Editura Humanitas eseul Umbra Rusiei, în volumul colectiv Vin rușii! 5 perspective asupra unei vecinătăți primejdioase.