Avertismentul unui politolog: Klaus Iohannis la șefia Consiliului European reprezintă o diversiune de presă!


Avertismentul unui politolog: Klaus Iohannis la șefia Consiliului European reprezintă o diversiune de presă!

În ultima perioadă, o parte din presă a vehiculat posibilitatea ca președintele României, Klaus Iohannis, să renunțe la candidatura la prezidențiale pentru funcția de președinte al Consiliului European. 

În acest context, politologul Radu Carp, expert în politică europeană, a atras atenția că scenariul conform căruia Klaus Iohannis ar dori funcția de președinte al Consiliului European este o diversiune a celor care nu pot găsi un candidat credibil pentru alegerile prezidențiale. 

"A reapărut o diversiune de presă: Iohannis - Președinte al Consiliului European.

Este strigătul de disperare al celor care nu pot produce un contracandidat credibil la alegerile prezidențiale.

PPE are ca obiectiv major președinția Comisiei Europene. Un candidat din partea PPE la Consiliul European anunțat in acest moment ar însemna renunțarea la șansa de a căpăta conducerea Comisiei.

În plus, nici un șef de stat în exercițiul funcției nu a fost solicitat să candideze la o asemenea poziție. Van Rompuy și Tusk au candidat după ce au luat decizia de a nu mai fi activi pe scena politică națională", a analizat Radu Carp.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.