Dan Barna, după rezultatul impresionant al USR-PLUS: "Colegii mei pleacă la Bruxelles pentru a negocia crearea unui nou grup pro-european la nivelul PE"


Dan Barna, după rezultatul impresionant al USR-PLUS: "Colegii mei pleacă la Bruxelles pentru a negocia crearea unui nou grup pro-european la nivelul PE"

Liderul USR, Dan Barna, a anunțat luni că mesajul obținut de Alianța USR-PLUS după scorul voturilor de la europarlamentare este unul de „mare speranță și de mare consistență” pentru USR-PLUS, având în vedere faptul că a câștigat în marile orașe ale țării. 

„Colegii mei pleacă la Bruxelles pentru a negocia crearea unui nou grup pro-european la nivelul PE”, a declarat Dan Barna, care a subliniat că poziția României va putea fi auzită prin candidații pe care îi are USR-PLUS.

„Mesajul este unul de mare speranță și de mare consistență, pentru că am câștigat în orașele mari. Am câștigat București, Timișoara, Cluj, Brașov. Am câștigat municipiile roșii, care păreau fiefuri eterne PSD. Vorbim aici de Galați, Craiova, Pitești, Bacău, Onești, Bârlad, Vaslui. Nu mai vorbesc de Iași și Constanța, orașe foarte importante ale României. Toate aceste rezultate arată că populația activă a României este responsabilă și conștientă că în momentul de față Europa pentru România înseamnă Alianța USR PLUS într-o mare măsură. (...) Colegii mei pleacă la Bruxelles pentru a negocia crearea unui nou grup pro-european la nivelul PE, grup în care vom fi cel mai probabil a doua forță politică după En Marche, după europarlamentarii francezi. Deci, practic, România va avea al doilea grup. Va conta în deciziile care se vor lua. Poziția noastră, poziția României va putea fi auzită și prin candidații pe care îi avem (...) vom putea duce mesajul nostru la nivel european și vom avea forța necesară de negociere”, a spus Dan Barna.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.