Lucrările la drumul expres Craiova-Pitești, abandonate la o zi după ce Dragnea le-a inaugurat cu surle și trâmbițe!


 Lucrările la drumul expres Craiova-Pitești, abandonate la o zi după ce Dragnea le-a inaugurat cu surle și trâmbițe!

La 24 de ore după ce Liviu Dragnea personal a marcat debutul lucrărilor la drumul expres Craiova-Pitești, pe șantier nu mai este absolut nici o activitate. Miercuri, la acest moment electoral au particpat ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, fostul ministru al Muncii, Olguța Vasilescu și soțul ei, Claudiu Manda, candidat la Parlamentul European.

Dragnea și ceilalți lideri PSD au fost copios huiduiți, în timp ce participau la acest spectacol.

Potrivit imaginilor postate pe Facebook de USR Dolj, joi, utilajele și muncitorii au dispărut. La locul ceremoniei de inaugurare au mai rămas trei borduri. „NIMIC! Asta a rămas în lanul unde Dragnea, Manda, Olguța Vasilescu și Cuc au inaugurat, cu fast, marele drum expres Craiova-Pitești. Utilajele au fost retrase, nici țipenie de constructor. Solitară, bordura turnată personal de Olguța de parcă autostrăzile ar avea bordură. Acum e clar că vor să facă acolo un trotuar”, au scris cei de la USR.

Nu este prima oară când guvernarea PSD inaugurează șantiere care, a doua zi, sunt închise. Acum câteva luni, pentru a contracara mișcarea #șîeu, ministrul Cuc a deschis șantierul de pe șoseaua de centură a Bacăului. A doua zi, șantierul fusese abandonat, iar utilajele retrase la bazele constructorului.

În august 2014, Ponta a marcat începerea lucrărilor la gazoductul Iași-Ungheni. A doua zi, șantierul era abandonat.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.