Pe fluxul de știri al agenției de presă a statului român, Agerpres, nu apar știri despre huiduielile și protestele împotriva premierului Dăncilă, aflat de mai multe zile în campanie electorală prin țară, și nici despre incidentele de la mitingurile PSD.
Agerpres are corespondenți în toate județele României.
De exemplu, protestele cu care a fost întâmpinată Viorica Dăncilă la Râșnov (Brașov), Novăceni (Gorj) sau la spitalul județean din Baia Mare nu apar pe fluxul Agerpres.
Incidentul de la Topoloveni, unde jandarmeria a reținut abuziv un grup de zece persoane care protestau împotriva PSD, a fost consemnat inițial doar prin prisma declarației poliției județene. Ulterior, agenția a scris despre faptul că parchetul militar va cerceta acele măsuri abuzive.
Faptul că poliția a închis accesul în orașul Târgoviște pentru mitingul PSD este ignorat. Pe fluxul Agerpres, apare doar comunicatul poliției locale care vorbește despre blocarea a doar 14 străzi, deși există nenumărate mărturii că măsurile au vizat întreaga localitate.
Agerpres nu consemnează nici momentul din 18 aprilie, când un tânăr dintr-o comună suceveană i-a spus lui Dragnea că nu a făcut nimic pentru satul românesc, ceea ce a provocat o explozie de furie a liderului PSD.
În schimb, agenția reia toate declarațiile liderilor PSD care-i atacă pe protestatari. De exemplu, manifestațiile anti-PSD de la Iași sunt relatate doar prin prisma deputatului PSD Florin Iordache, care a spus că „oamenii au avut un comportament anormal” și că asupra acestora s-ar fi găsit „plicuri cu droguri”.
Bugetul Agerpres pentru 2019, plătit din bugetul de stat, este de 22 de milioane de lei, cu 10% mai mult decât în 2018.
La sfârșitul lui 2018, Guvernul a propus-o la conducerea Agerpres – iar Parlamentul a acceptat – pe Claudia Nicolae, fostă consilieră a ministrului de Interne Carmen Dan.