GALERIE FOTO. O conștiință: Micaela Ghițescu. Despre memoria și tăria firului de iarbă


GALERIE FOTO. O conștiință: Micaela Ghițescu. Despre memoria și tăria firului de iarbă

Sunt oameni care trăiesc și lucrează asemenea firului de iarbă. Cu o teribilă forță și tenacitate, cu asumarea sacrificiului personal, cu credința că indiferent de grelele opreliști, de agresiunile fizice și psihice, trebuie să-și urmeze drumul, adică să-și împlinească misiunea cu care au venit în această lume. Acești oameni sunt, dincolo de dimensiunea fizică, conștiințe.

Doamna Micaela Ghițescu a fost o conștiință a acestui neam. Venind dintr-o aleasă familie de cărturari patrioți – Papacostea, Tanașoca – Micaela Ghițescu și-a purtat permanent, în libertate și în închisoare, cu discreție și cu mult, mult curaj, blazonul unui spirit ales, plin de noblețe.

Încarcerată în studenție pentru că frecventa Biblioteca Franceză, dormind în pat cu șobolanii, una dintre primele victime ale torţionarului Alexandru Vişinescu în perioada când era închisă la Mislea, fiind pedepsită timp de o lună pentru că a îndrăznit să ceară săpun, Micaela Ghițescu, scriitoarea, traducătoarea, autoarea unei impresionante opere care culminează în ultimii 16 ani cu ”Memoria – Revista gândirii arestate”, și-a învins torționarii și regimul care au condamnat-o.

Privind-o astăzi, în capela cimitirului Bellu, auzeam vorbele unuia din sfinții părinți: ,,Iubirea este străină celor ce nu-l cunosc pe Dumnezeu!” Din iubire a venit forța acestei ființe fragile, și din mărturisirea credinței în Bunul Dumnezeu!

O aud și acum spunându-mi, cu câteva săptămâni în urmă, la telefon, ceea ce mărturisise și în paginile ”Memoriei”. ”Sunt la capătul călătoriei mele.” ”Nu”, i-am spus atunci, ceea ce cred și acum. Călătoria ta va continua împreună cu cei ce vor duce revista mai departe. În spiritul acestei reviste vei dăinui împreună cu Banu Rădulescu, fondatorul ”Memoriei”.

Astăzi, Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat decretul de decorare post-mortem a scriitoarei şi traducătoarei Micaela Ghiţescu: ”În semn de apreciere pentru îndelungata şi rodnica activitate depusă în calitate de scriitor şi traducător, în semn de respect pentru suferinţele şi înalta ţinută morală de care a dat dovadă, de-a lungul întregii sale vieţi, în apărarea ideilor democratice din ţara noastră, Președintele României a conferit post-mortem Ordinul Național <Serviciul Credincios> în grad de Ofiţer scriitoarei şi traducătoarei Micaela Ghiţescu”.

Regimentul ”Mihai Viteazul” s-a aflat la catafalc și la mormânt pentru onorurile cuvenite.

Au însoțit-o, în afara familiei îndurerate, cei care au prețuit-o și iubit-o: Președintele Emil Constantinescu, Ana Blandiana, prof. dr. Nicolae Constantinescu, vicepreședinte al Fundației culturale Memoria, maica Gabriela de la mănăstirea Voroneț, Andrei Dimitriu, directorul Filarmonicii George Enescu, Ion Andrei Gherasim, Președintele Fundației Corneliu Coposu, Oana Ichim, secretar general al Fundației Culturale Memoria, colaboratori și prieteni apropiați. Între coroanele aduse era și cea a Ambasadei Portugaliei la București. I-au evocat memoria prof.dr. Nicolae Constantinescu, Ana Blandiana și maica Gabriela, și a fost rostit un legământ: Fundația și revista Memoria vor continua să existe și să exprime adevărata noastră istorie.

Dumnezeu s-o ierte și s-o odihnească în Împărăția Sa!

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.