Opoziția demonstrează că e incapabilă să lupte cu șobolănelile lui Dragnea. Orgolioșii Orban și Barna se detestă și refuză să lucreze împreună, chiar dacă e limpede că PSD distruge România


Opoziția demonstrează că e incapabilă să lupte cu șobolănelile lui Dragnea. Orgolioșii Orban și Barna se detestă și refuză să lucreze împreună, chiar dacă e limpede că PSD distruge România

Detestat de o parte importantă a opiniei publice, părăsit de mulți dintre vechii lui colaboratori, Liviu Dragnea a reușit, chiar și în condițiile unei majorități aparent fragile la Camera Deputaților și în ciuda uneor tensiuni deloc neglijabile în sânul propriului partid, să-și impună fidelii manipulabili la Curtea Constituțională, organismul care are, de câțiva ani, ultimul cuvânt într-o serie de situații controversate și care, în final, s-au soldat cu ceea ce ne îngrozește cel mai tare: mafia politică își subordonează, una câte una instituțiile statului.

Toată lumea aștepta ca opoziția să vină, măcar acum în ceasul al 12-lea, cu o strategie comună prin care să împiedice PSD să acapareze CCR. Nu s-a întâmplat asta deși, iată, jurnalistul Ionel Stoica de la ziare.com scrie pe Facebook că „manevra asta pe care a făcut-o Liviu Dragnea, cu numirile lui Deliorga - prietenul Adinei Florea si Geani la CCR, este gândită de mult timp. Nu a fost ceva neașteptat, sigur, anunțul oficial a fost făcut peste noapte, iar mai întâi au fost aruncate pe piață câteva nume, piste false.
În primul rând vorbim de recompense pentru modul în care Inspecția Judiciară - cu un procent de 60% de achitări și Secția Specială i-au hăituit pe procurorii DNA care munceau, pe procurorul general sau pe judecătorii onești. Totul în aplauzele Antenei 3 si Luju si cu suportul public al radicalilor din PSD- Mitraliera, Codrin, Manda sau Olguța.
Inspecții și anchete penale deschise pentru a neutraliza o generație întreagă de magistrați, fix cum se întâmpla pe timpul Rodicăi Stănoiu. 
Nu doar recompensele sunt miza aici, nu-i de neglijat nici super-imunitatea de la CCR; legea a fost schimbată anul trecut de PSD, judecătorii CCR nu pot fi reţinuţi, arestaţi, percheziţionaţi sau trimişi în judecată penală decât cu încuviinţarea a două treimi din plenului Curţii.
Abia de acum trebuie să vă pregătiți pentru ce este mai rău, Constituția României urmează să fie interpretată de oamenii lui Liviu Dragnea”.

De ce USR și PNL au optat însă pentru strategii diferite și au venit fiecare cu câte doi candidați?

Renumita avocată Elenina Nicuț, care a învins CCR de mai multe ori în justiție, postează un comentariu acid pe pagina sa în care afirmă că liderii opoziției sunt capabili doar de cocoșisme individuale, nu și de gesturi politice inteligente. Cum doamna nu este de acord ca postările domniei sale să fie făcute publice, îi vom respecta această dorință și nu vom reproduce aici comentariul. Avem însă speranța că amicii dânsei de pe Facebook, din partea USR și PNL, își vor face timp să citească și să se reflecteze la cele scrise.

După votul de ieri din Senat și Camera Deputaților care i-a înscăunat pe Gheorghe Stan (procuror, fost șef la SS) și Cristian Deliorga (judecător, detalii AICI) jurnalistul Sebastian Zachmann de la Adevărul postează și el pe Facebook o scurtă analiză tăioasă cu privire la neputința opoziției de a acționa împreună în situații decisive pentru democrație: „Votul de azi din Parlament arată încă o data (deși nu mai era cazul) cât de penibilă, dar fudulă e Opoziția. Politic vorbind, PNL și USR sunt niște pitici de grădină plantați în Parlament, însă orgoliul lor depășește cu mult dimensiunile casei poporului. Cum sa facă ei un nou guvern, când nu pot să susțină un candidat comun (unul singur) pentru CCR? Zic unul singur, pentru că miza a fost votul din Camera Deputaților. La Senat, era clar că nu au nicio șansă. Cum să pice PSD, când Orban și Barna se detestă, Ponta e un oportunist reîncărcat, Hunor joaca după cum îi dictează adevăratul Orbán, iar Basescu își tranzacționează partidul pentru salvarea Elenei Udrea? Cum să treacă o moțiune de cenzura cu asemenea politicieni ridicoli? In toamnă, PNL, USR și PMP se lăudau că l-au dat jos pe Dragnea din fruntea Camerei Deputaților. Azi, Dragnea nu doar că e tot acolo, dar i-a mai și umilit”

Cele două principale formațiuni de opoziție (USR și PNL) au optat pentru o strategie diametral opusă în selectarea candidaților pentru CCR: liberalii au ales să propună două nume din interiorul formațiunii, care sunt și parlamentari, în vreme ce USR a venit cu doi juriști nemembri de partid, propunerile controversate ale PSD astfel trecând fără emoții de cele două camere ale Parlamentului.

Cătălin Tenița, fondator Zelist și de la Geeks For Democracy, are o postare pe FB tot în aceeași notă de reproș la adresa opoziției: „Astăzi, prin numirea atât de facilă a lui Giani SS Stan la Curtea Constituțională (9 ani este mandatul!!!!!), opoziția a greșit.

Aroganță de a-și pune fiecare separat candidatul, de a nu găși o soluție care să ia în barcă UDMR și deputații lui Ponta, denotă mai mult decât o strategie proastă sau un eșec în comunicare.

Denotă neînțelegerea imperativului momentului. Nu e bussiness aș usual. Nu e un joc cu suma zero. E o situație în care, dacă PSD face guvernul și în 2020 (mai e doar un an și jumătate până la parlamentare), niște sute de mii de oameni vor pleca în maxim șase luni.

Iar din celelalte câteva milioane care vor rămâne, mulți vor fi prea demoralizati că să lupte. Își vor vedea de viețile lor mărunte, în universul familiei și al prietenilor și al carierei. Obiditi și puși la jug.

Va veni o lungă noapte pesedistă. Două-trei-patru mandate. Iar partidul principal de opoziție va fi că în Ungaria și în Rusia. O versiune și mai inacceptabilă decât PSD-ul, un soi de făcătură extremist-naționalistă că Jobbik sau cei ai lui Jirinovski.

Astăzi opoziția parlamentară a greșit major. Nu și-a respectat mandatul primit de la alegători. Mandatul e foarte simplu: fără PSD la putere, fără proști patentati și pedepsirea tuturor hoților. Restul sunt doar jocuri politice irelevante acum”.

Celor interesați de situația de la CCR și din justiție le recomandăm să citească și:

Fixerul lui Dragnea în justiție și la Curtea Constituțională (g4media)

Curtea Constituţională intră oficial sub controlul PSD. Cum arată raportul de forţe din instituţie (Adevărul)

Daca Dragnea citea si etichetele. Noua putere (ziare.com)

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.