Jurnalistul Mircea Marian devoalează faptele pe care le-au comis primii trei candidați la alegerile europarlamentare din 26 mai înscriși pe lista ALDE.
Mircea Marian prezintă cazul capului de listă, Norica Nicolai, care a băgat la închisoare un om nevinovat, iar după ce și-a dat seama de greșală, fostul procuror a falsificat mandatul de arestare, astfel încât făptașul să intre direct la pușcărie fără drept să beneficieze de proces și dreptul la apărare.
Al doilea candidat prezentat de jurnalist este Daniel Barbu, care este „urmărit penal de DNA fiindcă, în mandatul său de șef al AEP nu a făcut nici măcar controlul anual - obligatoriu prin lege - la PSD, unde Drăghici făcea jaf cu banii primiți de la buget”.
Ultima, dar nu cea din urmă, este Renate Weber, „singurul europarlamentar român care a avut onoarea să i se ia un interviu în Sputnik, oficina de propagandă a Moscovei. Unde a spus tot ce dorea Putin: că noi, românii, i-am „provocat” pe ruși (niște oameni pașnici, toată Europa de Est a simțit asta) prin scutul antirachetă de la Deveselu, iar relația cu SUA se bazează doar pe faptul că am cumpăra armament de la americani”, spune jurnalistul.
Redăm în întregime postarea lui Mircea Marian.
„Fiindcă rozătoarele s-au ascuns, ca să uite lumea ce au făcut, hai să facem un mic remember, doar pe candidații ALDE:
1) Procuroarea Norica Nicolai a băgat un nevinovat la închisoare, urmare a unei coincidențe de nume. Când miliția de la poarta pușcăriei a realizat că nu se potrivesc datele de stare civilă (ceea ce trebuia să fi verificat tovarășa procuror), Norica falsificat mandatul de arestare, astfel încât făptașul să intre direct la închisoare, fără să beneficieze de proces și dreptul la apărare. Plus: pe vremea când era senatoare, și-a pus nepoțica-funcționară să voteze în locul ei.
2) Daniel Barbu, urmărit penal de DNA fiindcă, în mandatul său de șef al AEP nu a făcut nici măcar controlul anual - obligatoriu prin lege - la PSD, unde Drăghici făcea jaf cu banii primiți de la buget. În schimb, după o interpelare nervoasă a lui Dragnea, Barbu a făcut plângeri penale împotriva PNL și USR.
3) Renate Weber, singurul europarlamentar român care a avut onoarea să i se ia un interviu în Sputnik, oficina de propagandă a Moscovei. Unde a spus tot ce dorea Putin: că noi, românii, i-am „provocat” pe ruși (niște oameni pașnici, toată Europa de Est a simțit asta) prin scutul antirachetă de la Deveselu, iar relația cu SUA se bazează doar pe faptul că am cumpăra armament de la americani.
Candidații ALDE. Just facts”, a scris jurnalistul pe Facebook.