Fostul premier tehnocrat Dacian Cioloș, în prezent președinte al PLUS și candidat la europarlamentare din partea Alinței USR-PLUS, a avut o prestație admirabilă, seara trecută, la digi24, unde a dezvăluit cu umor crasa incompetență și dezinteresul actualului ministru al Transporturilor care învinovățește guvernarea tehnocrată de lipsa drumurilor.
Dacian Cioloș: ”Ia întrebați-l ce făcea dânsul la sfârșitul anului 2016...Nu era cumva pe la ministerul Transporturilor?! L-am dat afară pentru că, în loc să se preocupe de atribuțiile pe care le avea prin minister, se plimba în campanie electorală. Domnul Cuc a lucrat în ministerul Transporturilor. Doar că eu n-am avut încredere în domnul Cuc, care cânta pe coclauri, cum v-am spus apropo de campanie, și am pus acolo oameni care au deblocat proiectele de infrastructură și noi am lăsat la cheie nu doar masterplanul pe transporturi aprobat și adoptat, dar am pregătit pentru licitații, pentru studii de fezabilitate toate proiectele de infrastructură de transport care erau prioritare în masterplan...Păi hai să zicem că erau blocat! Ce a făcut până acuma ca să le deblocheze?! (...) Noi le-am deblocat atunci pentru că am modificat printr-o ordonanță de urgență mai multe legi care să permită o avizare mai rapidă a proiectelor de infrastructură. Deci domnul Cuc se acuză pe dânsul, își acuză propria incompetență, de fapt, dezinteresul, pentru că dânsul nu era la ministerul Transporturilor să muncească, ci să facă campanie și când mi-am dat seama de asta, l-am trimis să cânte prin copaci cucu-cucu, pentru că atâta știe să facă și văd că atâta continuă să facă și acuma. Cam ăștia sunt miniștrii PSD-ului, ăștia gen Cuc”.
Declarația lui Dacian Cioloș poate fi vizionată AICI.
Cariera fulminantă și un portret corect al ministrului Cuc, alungat din două guverne, puteți citi pe adevărul.ro: „Relaţia lui Cuc cu Ministerul Transporturilor datează din 2015, când acesta era numit secretar de stat în minister în cabinetul Cioloş, fiind numit de premierul de la acea dată, Victor Ponta. În mai anul următor, social-democratul era demis pe motiv că a participat la o activitate din campania electorală PSD. Alexandru Cuc avea să ajungă în postura de ministru al Transporturilor în ianuarie 2017, în Guvernele Grindeanu şi Tudose, unde a rezistat doar trei luni. Deputatul era atunci forţat să demisioneze de şeful Guvernului, deşi era un simpatizant al liderului PSD, Liviu Dragnea”.