Numeroșii enoriași adunați, duminică, la Biserica Sfântul Elefterie din București, cu prilejul slujbei de Florii, au alungat o gașcă de pesediști care a găsit de cuviință să facă propagandă electorală chiar pe treptele lăcașului de cult, împărțind, ca la iarmaroc, calendare bisericești cu sigla PSD.
Incidentul a fost semnalat și descris, prin intermediul unei postări pe Facebook, de Radu Popescu, martor al nesimțirii pesediștilor, care au reușit performanța de a scandaliza întreaga suflare prezentă, sfârșind huiduiți, drăcuiți și... alergați. Vă amintim că Dragnea Jr își programase nunta la Biserica Sfântul Elefterie, dar a contramandat totul și s-a refugiat la Snagov, când protestatarii #Rezist și-au anunțat prezența.
Podul.ro vă prezintă postarea lui Radu Popescu:
”In fata bisericii Sfantul Elefterie a debarcat un contingent de psd-isti cu lalele rosii si calendare bisericesti cu sigla psd in maini. Erau toti imbracati cu tricouri pe care scria <Romania merita mai mult respect>. Nu cred ca a durat mai mult de 10 minute pana cand lumea din fata bisericii i-a alungat. Tipau babele la ei si ii admonestau, ba chiar au fost trimisi la dracu’ cu tot cu Dragnea. Au disparut rapid nu inainte de a fi alergati si de doi cersetori care le strigau psd, ciuma rosie!”.
Vă amintim că la Biserica Sfântul Elefterie se găsește o cutremurătoare icoană pictată de Arsenie Boca, ce-l reprezintă pe pruncul Iisus în zeghe.