Efectul guvernării PSDragnea: România, campioană la rata anuală de inflație în luna martie


Efectul guvernării PSDragnea: România, campioană la rata anuală de inflație în luna martie

România a înregistrat cea mai mare rată anuală de inflație din Uniunea Europeană în luna martie, respectiv 4,2%, potrivit statisticilor publicate de Eurostart.

Totodată, rata de inflație din martie este de trei ori mai mare decât media zonei euro și anume 1,4%.

Institutul Național de Statistică (INS) a publicat pe 10 aprilie rata anuală a inflației din România cu privire la evoluția prețurilor de consum în ultimul an, care a crescut în martie la 4,03%, de la 3,83% în februarie.

Conform datelor publicate de Eurostart miercuri, după România, cele mai mari rate anuale ale inflatiei din UE le-au avut, în martie, Ungaria (3,8%), Olanda (2,9%), Bulgaria (2,8%), Slovacia si Letonia (cate 2,7%).

Cele mai mici rate anuale ale inflației le-au înregistrat Portugalia (0,8%), Grecia (1%), Irlanda, Croația, Italia, Cipru și Finlanda (câte 1,1%).

Per general, în Uniunea Europeană, rata anuală a inflației a fost de 1,6% în martie, la fel ca cea înregistrată în februarie. În zona euro, rata anuală a inflației a scăzut la 1,4% în martie, de la 1,5% în februarie.

În UE, rata anuală a inflației a fost de 1,6% în martie, la fel ca cea înregistrată în februarie. În zona euro, rata anuala a inflatiei a scăzut la 1,4% în martie, de la 1,5% în februarie.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.