Scena politică este marcată zilele acestea de controversele privind soarta ministrului Justiției, Tudorel Toader, asupra căruia se pun presiuni din partea PSD, întrucât mulți susțin că acesta nu ar fi jucat până acum exact cum ar dori clanul Dragnea.
În acest context, Rareș Bogdan, dezchizătorul listel PNL la europarlamentare, a tras marți un semnal de alarmă care transmite că totul este de fapt o piesă de teatru în care Dragnea joacă rolul de supărat pe prestația ministrului Justiției, iar Tudorel Toader se dă lovit și chiar dacă va pleca din Guvernul Dăncilă, totul se întâmplă pentru ca în campania electorală de dinaintea alegerilor europarlametare să se discute tot despre justiție și nu despre alte teme foarte importante cum ar fi economia, nivelul de trai ș.a.m.d.
"Să nu cădem în capcană, Dragnea și Tudorel sunt înțeleși! În fața noastră se joacă o piesă în care Dragnea se preface că e supărat, iar Toader se preface că e lovit. Chiar dacă va fi sacrificat, acesta este scenariul. Astfel, subiectul JUSTIȚIE rămâne în atenție acum și în timpul campaniei electorale, căci Daddy vrea să-și salveze pielea, iar propagandei care îl susține i-au fost făcute promisiuni în acest sens. Consultanții l-au sfătuit pe Dragnea să afirme că România are alte priorități. Veți vedea că se va axa pe gogoșile lui obișnuite, cu creșterea nivelului de trai (numai nerozii mai cred așa ceva, dar cel puțin nu-și pierde electoratul captiv), dar în paralel, inițiativele legate de pulverizarea independenței justiției și revizuirea sentințelor merg mai departe. Cu Tudorel, sau fără. Încă ceva: cercetările lor arată că publicul nehotărât care ar înclina mai degrabă spre PSD a început să se îndepărteze și să se întrebe, justificat, de ce electoratul de stânga se regăsește mai ales în zone mai sărace. Deci suntem pe drumul cel bun: modelul administrațiilor conduse de liberali a început să fie cunoscut și în rândul electoratului de stânga. O arată studiile! România poate fi ridicată! Să ne ajute Dumnezeu!", a spus liberalul.
Totodată, Rareș Bogdan a participat luni seară în emisiunea lui Cosmin Prelipceanu unde a fost chestionat dacă Toader a devenit un disident față de linia PSD privind justiția. Astfel, candidatul PNL la europarlamentare a evidențiat motivele pentru care Toader și-a pierdut complet credibilitatea, principalul ținând de SS și procuroarea Adina Florea, dar și de pozițiile pe care ministrul Justiției le-a luat în cazul Laurei Codruța Kovesi, respectiv Augustin Lazăr.
"Nu mai am pic de încredere în Tudorel Toader. Tudorel Toader trebuie să plece. Toader este cel care a făcut cel mai rușinos raport posibil, mincinos și ticălos, prezentat într-un mod care nu a făcut cinste Ministerului Justiției în cazul Laurei Codruța Kovesi. La fel de ticălos raportul în cazul lui Augustin Lazăr. Tudorel Toader, cei fără de care Secția Specială nu ar fi luat ființă, acest adevărat SS, Gestapo, în mâna unui lider politic. Gândiți-vă că această SS, fără Tudorel Toader, nu ar fi putut funcționa. Gândiți-vă că este condusă de un procuror, Adina Florea, care a declarat public pe un post TV că nu a fost niciodată procuror independent, a cărui tată e consilier județean PSD de 5 mandate. Ce încredere pot să am eu? Iar la Constanța, Adina Florea nu a intervenit într-un caz de corupție endemică, Republica de la Constanța condusă de Mazăre, Nicușor Constantinescu, Strutinsky și Felix Stroe. Ce încredere să am în Adina Florea care a refuzat să facă investigații pe nenumărare sesizări făcute de cetățeni în cazul celor 4 personaje toxice pentru un oraș care ar trebui să se dezvolte cu mult înaintea Timișoarei sau a Brașovului sau a Sibiului?!", a adăugat candidatul PNL la europarlamentare.
Mai mult, întrebat dacă pleacă Tudorel Toader din funcție, Rareș Bogdan a subliniat că trebuie să plece pentru criza pe care a cauzat-o în justiție, atât prin schingiuirea independenței acesteia, cât și asupra felului în care a umilit magistrații.
"Este obligatoriu să plece! În primul rând a umilit magistrați, a creat un haos de nedescris în sistem. A introdus noi elemente în sistemul judiciar în România care să îngenuncheze orice independență a justiției din această țară, iar Tudorel toader nu poate fi apărat de niciun om care a urmărit de s-a întâmplat în justiția din România în ultimul an. Niciodată în această țară nu am avut magistrați mai umiliți decât în momentul Toader. Gândiți-vă că nu doar societatea civilă, politicienii sau presa au ajuns să protesteze, ci judecătorii, procurorii. Avem cazuri mai periculoase decât în Polonia din cauza lui Toader. Toader nu poate să fie susținut pentru că astăzi încearcă să dea impresia unui individ independent", a conchis Rareș Bogdan.