Disidentul anticomunist și jurnalistul Neculai Constantin Munteanu (din 1980, principala voce a postului Radio România Liberă din München) enumeră de o manieră spumoasă, pe Facebook, marile calități ale noii stele PSD-iste, nimeni alta decât Carmen Avram, o femeie ”tare în muget”, care, într-un viitor mai mult sau mai puțin apropiat, ar fi în stare să o eclipseze până și pe sinistra Elena Ceaușescu.
Podul.ro vă prezintă considerațiile lui Neculai Constantin Munteanu.
”S-a născut o stea.
Carmen Avram, de la Antene. Noua stea a PSD-ului pentru Bruxelles. Femeie puternică, inteligentă, neconflictuală, tare în muget, cuget și simțiri, aleasa între alesele galeriei social-democrate dâmbovițene. Femeie mare între marile femei dragi lui Liviu Dragnea: Viorica Dăncilă, Carmen Dan, Rovana Plumb, Olguța Vasilescu, Ecaterina Andronescu, Ana Birchall, Sevil Shhaideh, Maria Grapini și, cu voia dumneavoastră, ultima pe listă, Irinuca Tănase!
Carmen Avram. Cu un ce în plus, de un patriotism fierbinte, al ei și numai al ei: papionul tricolor. Care, în ridicol, pune în umbră batistuța liberalilor!
Acum e acum, fetelor! Fiți tari! Elena Ceaușescu poate fi eclipsată!”, scrie Neculai Constantin Munteanu.