VIDEO. Asistent medical: „Sunt medici care nu iau șpagă și sunt hărțuiți de colegii lor. Prima prioritate a ministrului Pintea ar fi șpaga. De aici pornesc toate cancerele sistemului sanitar”


VIDEO. Asistent medical: „Sunt medici care nu iau șpagă și sunt hărțuiți de colegii lor. Prima prioritate a ministrului Pintea ar fi șpaga. De aici pornesc toate cancerele sistemului sanitar”

După concedierea colegei sale Mariana (Natașa) Luceanu, pe motiv că a lipsit nemotivat de la serviciu în perioada în care s-a aflat în greva foamei vara trecută, asistentul Daniel Simion, de la secția Ortopedie a Spitalului Universitar de Urgență București (SUUB), luptă de unul singur cu mafia care a acaparat instituția sanitară, în mijlocul unui ocean de lașități, muțenie și teamă.

Recent, el a dezvăluit noi nereguli descoperite în cadrul secției în care își desfășoară activitatea, iar după ce le-a făcut publice a fost chemat la comisia de disciplină a SUUB, fiind în pericol de a-și pierde locul de muncă.

După un live pe pagina de Facebook a Podul în care am intervievat-o pe colega lui concediată și după audierea la comisie al cărei deznodământ nu s-a întâmplat încă, am avut o discuție mai amplă cu asistentul medical, care este și avertizor de integritate înregitrat la Ministerul Sănătății, despre mizeria umană și lipsa dotărilor din spitalul pe care luptă să-l aducă mai aproape de civilizație. Potrivit lui Daniel Simion cea mai gravă problemă a sistemului sanitar sunt șpăgile.

Să știți că sunt medici care nu iau șpagă și sunt hărțuiți de colegii lor. Prima prioritate a ministrului Pintea ar fi șpaga. Eliminarea șpăgii din spitale. De aici pornesc toate cancerele sistemului sanitar. (...)După ce am ieșit din greva foamei și am găsit acea trusă cu sârmă, doi medici m-au hărțuit. Sunt șase luni de zile în care eu nu intru cu trei medici în sala de operație. Mă dau afară ca pe câine. Dane, ieși. Ies și o sun pe colega mea Natașa căreia îi spun că iar sunt boschetar azi. De ce ies din sala de operație? Pentru că am avut nesimțirea să-i fac șpăgari și mizerabili. Am fost întrebat de anumit persoane de unde știu că sunt șpăgari. I-am văzut chiar și în holul central când...ce vrei să spun? Ziua și ora? Au încercat să spună că nu pot să dovedesc, dar orice procuror poate afla, numai dacă îi ia pe ultimii 30 de pacienți internați o să afle cine și cât. (...) Vreau să spun că nu toți medicii sunt șpăgari, să ne înțelegem foarte bine. Sunt medici, de pe Secția de Ortopedie, care au cumpărat câmpuri pentru pacienți să-i opereze. Nu toți fac lucrul ăsta”, a precizat Daniel Simion.



„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.