Politologul, scriitorul și istoricul Stelian Tănase susține, în exclusivitate pentru Podul.ro, că PSD se îndreaptă spre un eșec de proporții la apropiatele alegeri europarlamentare, în condițiile în care partidul celor trei trandafiri se află în cădere liberă, potrivit tuturor sondajelor de opinie, în timp ce aceleași analize susțin că se conturează o prezența la urne de aproximativ 40%.
Podul.ro vă prezintă declarațiile lui Stelian Tănase.
”După numeroasele erori comise de PSD și ALDE de la preluarea puterii și până în prezent, având în vedere permanenta obsesie a coaliției vizând Justiția, pe care o vrea slabă și lipsită de independență, nimeni n-ar trebui să se mire de faptul că PSD se află într-o cădere liberă în ceea ce privește intențiile de vot. Această scădere accelerată este prezentată în toate sondajele de opinie – mai puțin în cele realizate de Pieleanu, care e omul PSD, dar care a început, recent, să-și mai scadă din procente, fiindcă e de domeniul evidenței că sunt umflate cu pompa.
În realitate, Pieleanu a început să strângă acordeonul fiindcă <erorile> prea mari pot cauza închiderea prăvăliei: s-a mai întâmplat cu două institute de sondare a opiniei publice, după ce și-au pierdut total credibilitatea prin jocurile politice la care s-au pretat. Jocurile lui Pieleanu se văd cu ochiul liber.
Având în vedere erorile guvernamentale și problemele lui Liviu Dragnea cu Justiția, cât și cele ale colaboratorilor săi, era imposibil ca PSD să nu se prăbușească în sondaje. Viața s-a scumpit considerabil în România, nivelul de trai e la pământ, iar exodul nu a fost stopat, așa cum promiteau PSD și ALDE. La toate acestea se adaugă aroganța, minciunile și atmosfera extrem de toxică pe care Dragnea și Tăriceanu au promovat-o din momentul în care PSD și ALDE s-au instalat la Palatul Victoria.
Inevitabil, aspectele expuse mai sus își vor spune cuvântul la europarlamentare, unde se pare că vom avea o prezență simțitor crescută față de anii trecuți – analizele susțin că vor vota aproximativ 40% dintre români. În funcție de prezența la urne, vom afla cât de mare va fi eșecul PSD, fiindcă eșecul este sigur. În cel mai bun caz, PSD va mai câștiga poate 10 mandate de eurodeputați, ceea ce, dacă se va întâmpla, va reprezenta un eșec de proporții”, a declarat Stelian Tănase, în exclusivitate pentru Podul.ro.