Şefa ANAF, Mihaela Triculescu, şi preşedintele Comisiei de Prognoză, Ion Ghizdeanu, au semnat la 22 ianuarie un „Acord de cooperare între cele două instituţii pentru dezvoltarea şi realizarea analizelor de risc şi eficientizare a acţiunilor de control şi verificare”.
Mihaeala este discipola consilierului economic al premierului Dăncilă și părintele tuturor programelor de guvernare ale PSD din 2016 încoace, Darius Vâlcov, conform multor informații apărute în presă, care nu au fost contestate niciodată de la începutul anului, când Mihaela a fost pusă șefă peste ANAF, iar Ion Ghizdeanu este mentorul lui Darius Vâlcov, potrivit jurnalistului Roland Cătălin Pena, AICI.
Conform Acordului, Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză va indentifica firme ”care prezintă risc fiscal ridicat”, iar ANAF va merge în control.
„Începând cu luna ianuarie 2019, CNSP va selecta contribuabilii care vor fi propuşi pentru a fi cuprinşi în controalele întreprinse de ANAF în funcţie de domeniul de activitate, fluctuaţia cifrei de afaceri şi a celorlalţi indicatori stabiliţi de comun acord între ANAF şi CNSP”, se arată în documentul prezentat în ianuarie de Hotnews.
Analiza de risc se va realiza de către ANAF în funcţie de indicatorii statistici existenţi în bazele de date ale instituției, dar şi în funcție de indicatorii statistici trimişi de CNSP, având drept scop determinarea sectoarelor şi societăţilor unde există potenţiale riscuri fiscale.
Potrivit Acordului, Comisia de Prognoză va comunica lunar conducerii ANAF situaţia domeniilor şi a societăţilor comerciale care prezintă un grad ridicat de risc de evaziune fiscală, cele două entităţi urmând să realizeze trimestrial o analiză comună a rezultatelor şi să aducă îmbunătăţiri metodologiei de analiză de risc, dacă va fi cazul.
În ce priveşte Fiscul, acesta va folosi analiza de risc şi informaţiile transmise de către CNSP pentru stabilirea programului acţiunilor de control. Modalitatea de preluare şi stabilirea concretă a acţiunilor de control se realizează de către ANAF cu comunicarea către CNSP a considerentelor pentru care unele dintre propunerile CNSP nu au fost preluate. În măsura în care pentru analiza de risc sunt necesare informaţii sectoriale şi microeconomice de la societăţile comerciale sau instituţii publice, ANAF şi CNSP vor colabora în vederea obţinerii acestora, în conformitate cu prevederile legale.
Pe de altă parte, în cazul în care din analizele de risc rezultă necesitatea realizării unor acţiuni de verificare şi control complexe, cu participarea şi altor organisme abilitate, ANAF şi CNSP propun Guvernului luare de decizii cu privire la modalităţile concrete de cooperare instituţională.
Documentul mai prevede că ANAF se angajează să transmită CNSP informaţii cu privire la efectele obţinute în privinţa reducerii evaziunii fiscale, în urma acţiunilor de control la societăţile comerciale propse în analizele de risc.