Plagiatorul condamnat la opt ani de închisoare pentru grave fapte de corupție Darius Vâlcov a lansat duminică seara, de la Antena 3, un atac dur la adresa Băncii Naționale a României și a guvernatorului BRN, afirmând că își dorește „din tot sufletul” ca noua echipă de la conducerea băncii centrale să fie „una de patrioți”.
Potrivit hotnews.ro, Vâlcov a fost întrebat despre subiectul aducerii aurului BNR în țară, după apariția unui proiect de lege în acest sens semnat de Liviu Dragnea și Șerban Nicolae. „Dacă spun să vină în țară înțeleg că suntem ruși”, a replicat cel mai important consilier al premierului Viorica Dăncilă și totodată cel mai apropiat colaborator al lui Liviu Dragnea.
“România, sub administrarea BNR, are 36 de miliarde de euro, 3,6 aurul, 103 tone, iar restul de 33 de miliarde euro, dolari şi aşa mai departe, în depozit. Dacă România vrea astăzi să se împrumute 33 de miliarde de euro, ar trebui să plătească aproximativ 1 miliard de euro pe an, dacă împrumutul ar fi pe 10 ani, atât ne-ar costa pe noi ca ţară. BNR, în schimb, administrează portofoliile acestea pe care le are, 33 de miliarde, plus aurul şi obţine, în 2017, minus 80 de milioane de euro. Deci Banca Naţională administrează portofolii de o asemenea valoare şi obţine minus 80 de milioane de euro, că tot zicea BNR că nu le-am citit rapoartele, le-am citit raportul pe 2017. Dacă România s-ar împrumuta astăzi cu 33 de miliarde de euro, ar plăti un miliard de euro pe an. Cam asta este situaţia în România, când unii se cred mai deştepţi şi pe viaţă într-un anume loc, dar probabil şi îmi doresc din tot sufletul ca noul guvernator şi echipa nouă de la BNR să fie o echipă nouă de patrioţi, altfel România nu va putea să scoată capul din ţărână”, a spus Vâlcov.
El a mai spus că în instituțiile statului român, referindu-se în primul rând la BNR, există persoane care poartă o corespondeță directă cu marile instituții financiare și care în orice altă țară ar putea fi acuzate de „trădare”.
„În afară de corespondeța oficială cu agenția de rating, există și alt tip de corespondență care se face cu persoane, indiferent dacă vorbim de BNR sau alte instituții, care nu face bine României”, a mai precizat Vâlcov.
Mandatul guvernatorului Mugur Isărescu la conducerea BNR expiră în luna mai.
Darius Valcov, eminenta cenusie a programului economic PSD si consilier al premierului Viorica Dancila, a fost condamnat joi de Inalta Curte la opt ani de inchisoare cu executare in dosarul in care este acuzat de trafic de influenta. Decizia nu este definitiva. Darius Valcov a savarsit faptele de care este acuzat in perioada in care era primar al municipiului Slatina (Olt).