Judecătorul Danileț explică de ce este OUG7 atât de toxică. „Secția de investigare are menirea de a teroriza magistrații”. „Un magistrat a cărei carieră depinde de un politician va avea rețineri în a-l ancheta. Nu toți au sânge în instalație”


  • Podul
  • Mar 6, 2019 11:38
  • 1777
Judecătorul Danileț explică de ce este OUG7 atât de toxică. „Secția de investigare are menirea de a teroriza magistrații”. „Un magistrat a cărei carieră depinde de un politician va avea rețineri în a-l ancheta. Nu toți au sânge în instalație”

 Judecătorul clujean Cristi Danileț, unul dintre cei mai vocali magistrați participanți la protestele împotriva subordonării justiției, a precizat într-un interviu Live pentru hotnews.ro că menirea „Secției de investigare este mai degrabă de a teroriza magistrații”.

Am preluat de pe hotnews câteva din punctele importante ale declarațiilor făcute de judecător în cadrul interviului:

-       La fiecare trei săptămâni avem câtea o OUG de modificare la modificările legilor justiției. Sunt mai multe modificări ( prin OUG la legile justiției -n.r.) care ne-au bulversat activitatea.

-       Modul în care judecătorii sau procurorii sunt trași la răspundere nu poate fi diferită de ceilalți cetățeni. Avem acest parchet specializat pentru magistrați, dar el nu se ocupă doar de infracțiunile de corupție, ci și de alte infracțiuni pe care le comite un magistrat.

-       Dacă comit o infracțiune de corupție în capătul României, până la înființarea acestei secții informația trebuia să ajungă la DNA local. Acum un procuror de la București ar trebui să afle informația despre un procuror de la celălalt capăt al țării.

-       Această secție este ineficientă, nu avem procurori, polițiști și structurile teritoriale. Practic nu va face decât să soluționeze pe bandă rulantă plângeri venite din țară.

-       CTP are dreptate. Eu am prins situația din justiția română până în 2004 când ea era controlată. În 2004, prin reforma făcută de Diaconescu și apoi de Macovei, s-a creat acest mecanism de autoguvernare:CSM de care depinde cariera magistraților. Din cauza unei decizii a CCR am început să creștem puterea ministrului Justiției.

-       Eu ca magistrat cu vechime de 20 de ani care am văzut toate reformele astea, vedem pași înapoi față de 2004.

-       Un magistrat a cărei carieră depinde de un politician va avea rețineri în a ancheta un politician. Nu toți au sânge în instalație cum ați văzut în aceste zile.

-       Procurorii sunt puși într-o formă de control politic.

-       Avocații la noi au voie să facă politică. Pe unii îi găsim în partid, pe unii dintre ei și prin penitenciare. Eu nu știu foști judecători sau procurori să intre în politică. 

Ce probleme au mai rămas în ordonanța aprobată ieri?

-       Însăși modalitatea prin care a fost adoptată OUG 7 creează nemulțumiri. Nu a fost discutată. Orice modificare trebuie să treacă pe la CSM. Avizul doar să-l ceri și să spui aveți doar 12 ore să mi-l dai e o bătaie de joc. Fizic nu a putut fi dat avizul.

-       OUG avea niște modificări propuse de CSM privind intrarea în magistratură.

-       Restul chestiunilor din OUG 7, modalitatea de numire a PG, autonomizarea secției speciale, toate aceste chestiuni au apărut peste noapte. Noi am ieșit în stradă să protestăm asupra acestei modalități neloiale. Am considerat că MJ nu a respectat atribuțiile CSM.

-       Apoi am spus că nu suntem de acord cu cele 5 chestiuni care nu au fost discutate cu CSM. Noi am propus abrogarea.

-       Guvernul a negat că ar fi o problemă în OUG 7 și a tărăgănat-o vreo 10 zile. A apărut problema de la DNA: dacă încetează mandatul și nu avem noi șefi DNA nu mai poate fi funcțional pentru interziceți delegările.

-       Noua OUG nu am văzut-o publicată în Monitorul Oficial.

-       Această nouă OUG nu rezolvă toate problemele din OUG 7. Secția rămâne mai departe ca o structură paralelă și care trebuie desființată.

-       Mai e o problemă. Prin OUG 7 se interzice colegiilor de conducere să adopte hotărâri pentru chestiuni care nu sunt prevăzute în lege sau regulament. Asta e o prostie. Dacă eu trebuie să duc un judecător dintr-o parte în alta, după OUG dacă nu găsesc soluția în lege sau regulament eu sunt blocat.

-       Nu întelegem de ce OUG 7 a apărut într-o noapte. (...) Numărul este de vreo 100 pe an, la fiecare 3 zile România este într-o stare excepțională.

Despre magistrații care au mers la întâlnirea cu Dăncilă 

-      Magistrații sunt reprezentați de CSM. Dacă Guvernul vrea să facă discuții, consutări, nu negocieri, nu există chestiunea asta, sună premierul : Hai vino la mine? Dna Lia Savonea a primit mandat în sensul următor, singura chestiune pe care o solicita era să renunțe Guvernul la OUG 7. În afară de Lia Savonea, au mai fost invitați și alți judecători sau procurori: șeful de la Secția Specială, șeful de la Inspecție, de ce?, cred că PG care a declinat invitația, nu șiu dacă seful ICCJ. În mod curios au fost invitate alte tre ONG-uri din Justiție: AMR, UNJR, Asociația Procurorilor. Acestea au susținut modificările la lege făcute de Tudorel Toader.

-       Aceste trei organizații sunt nereprezentative, ele ar putea să reprezinte, cel mult, interesele oamenilor lor. Niciuna dintre ele nu și-au publicat numărul membrilor. UNJR nu are mai mult de 20 de judecător.

-       La această întâlnire a participat doar o singură persoană legitim, președintele CSM, restul au fost invitați. Premierul nu poate să spună că a ajuns la o concluzie în urma consultărilor, de modificare printr-o nouă OUG.

E bine sau nu să plece Tudorel Toader?

-        Pe mine nu mă interesează cine e ministru la un moment dat. Prea mult se personalizează funcțiile. Nu e drept să legăm un guvern de o persoană. Ministrul Toader, într-adevăr, ne-a șocat pe toți. I-am fost student, dacă azi sunt judecător penalist, i se datorează și lui. Șocul meu a fost când a propus o antireformă.

Mai multe detalii pe hotnews.ro

CITEȘTE SI: Deputatul Stelian Ion, discurs nuclear contra ministrului comunist Tudorel Toader. „Tovarășul ministru a cerut închisoare pentru un om care a vândut un vițel”

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.