Comisia Europeană a desființat miercuri, 20 februarie, modificările aduse de Tudorel Toader legilor justiției prin OUG. Concret, Comisia Europeană, prin vocea lui Margaritis Schinas, purtătorul de cuvânt al instituției, a precizat clar că ultima OUG pe legile justiției încalcă reconandările din MCV, iar pe cale de consecință vor fi cerute explicații Guvernului Dăncilă.
Poziția integrală a Comisiei Europene:
”Comisia Europeană urmărește cu mare îngrijorare ultimele evoluții în ceea ce privește statul de drept în România. Atât conținutul, cât și modul în care au fost făcute ultimele modificări, prin ordonanțe de urgență și fără nicio consultare cu sistemul judiciar și cu cei interesați pare a fi în directă contradicție cu recomandările Comisiei transmise prin Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV), susținut de toate statele membre. În consecință, Comisia va cere explicații de la Guvernul României în legătură cu ultimele modificări.
Dați-mi voie să vă reamintesc că în raportul MCV din noiembrie una dintre recomandările adresate României a fost ”punerea în practică a unui sistem robust și independent de numire a procurorilor de rang înalt, pe baza unor criterii clare și transparente, cu sprijinul Comisiei de la Veneția”. O altă recomandare a fost ”Revizuirea legilor justiției, ținând seama pe deplin de recomandările formulate în cadrul MCV, precum și de recomandările Comisiei de la Veneția și ale GRECO”. Ultimele modificări urmează însă o cu totul altă direcție.
Așa cum am mai spus și în trecut, România trebuie să revină de urgență asupra procesului de reforme. Acest lucru înseamnă să se meargă înainte, nu înapoi și abținerea de la orice pas care ar face ca progresele obținute în ultimii ani să fie reversibile”.