Opoziția a înregistrat o victorie masivă în raport cu guvernarea PSDragnea reușind să obțină mărirea alocațiilor pentru copii. Astfel, Guvernul a anunțat marți, 19 februarie, că va da OUG pentru mărirea alocațiilor pentru copii de la 1 martie.
”Sper că domnul preşedinte va promulga cât mai rapid legea bugetului de stat în aşa fel încât de la 1 martie să fie plătite alocaţiile mărite pentru copii. Adoptăm astăzi ordonanţa de urgenţă care ne va permite acest lucru. După cum ştiţi coaliţia PSD-ALDE a identificat corect sursa de finanţare şi guvernul a pregătit acest act imediat după vodul din parlament. Astfel, începând cu 1 martie 2019 copiii cu vârsta de până la doi ani vor primi 300 de lei lunar. Aceeaşi sumă va fi acordată şi pentru copii cu dizabilităţi până la împlinirea vârstei de 18 ani. Tot de la 1 martie cuantumul alocaţie luni lunară pentru copii cu vârsta cuprinsă între 18 ani va creşte la 150 de lei. Această sumă va fi acordată şi tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani şi urmează cursurile de învăţământului liceal sau profesional până la fuinalizarea acestor studii”, a anunţat la începutul şedinţei de Guvern Viorica Dăncilă.
Cu toate acestea, Dăncilă nu a ratat ocazia să lanseze un atac la adresa lui Iohannis acuzând președintele și opoziția că mărirea alocațiilor pentru copii reprezintă un demers demagogic cu scopul de a aduna cât mai multe voturi.
”Îmi exprim speranţa că preşedintele României va depăşi jocul politic şi o va promulga. Altfel, orice blocaj nu face altceva decât să confirme încă o dată demersul demagogic al opoziţiei şi al preşedintelui Iohannis în încercarea de a aduna cât mai multe voturi”, a mai spus premierul.
Amintim că joi la amiază, după opt ore de dezbateri în plen pe marginea bugetului, spre stupefacția lui Liviu Dragnea, amendamentul lui Sighiartău privind creșterea alocațiilor pentru copii (de la 84 la 150 de lei) a fost adoptat de parlamentarii prezenți în sală, în vreme ce mulți pesediști, care din ordinul șefului ar fi votat probabil împotrivă, se aflau pe hol la o cafea. (citiți și aici: Cine este DEPUTATUL LIBERAL de doar 29 de ani care l-a amuțit pe Iordache și l-a scos din minți pe Dragnea, reușind majorarea ALOCAȚIILOR COPIILOR. Liderul PSD spune că în Parlament sunt „oameni obsedați”