Comunism și cenzură în CINEMATOGRAFIA ”regizată” de satrapii de la Beijing. Filmele ”americane” și verva STÂNGII europene

Anii extraordinarei creșteri economice și ai aparentei relaxări ideologice din China au transformat țara asiatică într-o țintă obligatorie pentru difuzarea producțiilor marilor case de film occidentale. Nouă piață putea produce venituri corespunzătoare mărimii ei, astfel că producătorii de film americani au găsit foarte dezirabilă prezența masivă acolo, chiar dacă în timp s-a descoperit că asta vine și cu câteva inconveniente.

În același timp, ambiția mărturisită a Beijingului de a sinifica lumea, de a deveni puterea mondială dominantă economic și cultural, apoi politic și militar, trebuia să fie susținută și de un efort al propagandei, de o revărsare de soft power în special în țările culturii occidentale. Numai că Beijingul chiar nu prea are cu ce fermeca lumea. Mai mult, conform exigențelor satrapilor comuniști, China prezentată la export nu trebuie să fie doar cea veche imperial, ci și cea comunistă imperială, ceea ce complică și mai mult lucrurile. Cu strategia asta dorită de comuniștii chinezi aflați acum la putere, marile case occidentale de film chiar nu aveau cum să producă cine știe ce lovituri de box office, oricât și-ar fi dorit mulțimea de agenți mai mult sau mai puțin conștienți ai propagandei comuniste din lumea filmului american să urmeze directivele Comitetului Central de la Beijing. S-a ales via media – fără să observe punctual dorințele activului de partid, producătorii occidentali au încercat ca măcar să nu intre în conflict cu autoritățile comuniste. În condițiile acestea, pentru a avea acces pe piață chinezească, case renumite de film din America au început să își autocenzureze vizibil producțiile. astfel că s-a ajuns ca, practic, conținutul filmelor americane să fie în multe cazuri cel impus de autoritățile comuniste din China. Iar cumpărarea celui mai mare lanț de cinematografe din America și din lume, în 2012, AMC Theatres, de către compania chineză Dalian Wanda Group a fost numită ”o amenințare la adresa securității naționale” chiar în Washington Post, în 2016 – mai multe detalii AICI.

În 2018 Dalian Wanda Group a vândut o parte mare din AMC Theatres către firma americană Silver Lake Partners, dar banii veniți din China au rămas în continuare foarte prezenți în producția de film occidentală. Holdingul gigant Tencent, care are cele mai mari vânzări de jocuri pe computer din lume, deține și compania Tencent Pictures. Casă chineză de producție și distribuție de film are deja mai multe filme cunoscute, făcute in America: Warcraft (2016), Kong – Skull Island (2017), Wonder Woman (2017), Venom (2018). Așadar Tencent e acum o prezență importantă în lumea filmului din ce în ce mai legată de comuniștii care dau ordine de la Beijing. Iar înrolarea publică a lui Jack Ma, care deține firma gigant Ali Baba, în Partidul Comunist Chinez, a dat o imagine destul de clară a felului în care sunt legate firmele private chinezești de autoritățile din Beijing.

În Europa, unde tendințele de stânga ale celei mai mari părți a functionărimii proeminente a lumii culturale sunt foarte cunoscute, regulile Comitetului Central al celui mai mare partid comunist din lume nu puteau fi trecute cu vederea. Oamenii stângii fac ce trebuie, corespunzător viziunii Beijingului, chiar dacă nu le cere nimeni explicit asta sau chiar dacă nu e nici o rațiune economică, practică, la mijloc. E vorba doar de identitatea ideologică. Se pare că țara unde a fost dezvelită cu fast statuia lui Marx, făcută cadou exact de China, în prezența președintelui Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, nu putea să suporte public prezentarea unui film ce putea fi interpretat că fiind critic la adresa unei perioade de referință a comunismului chinez. Asta a făcut firească oprirea difuzării la Festivalul de Film de la Berlin a filmului chinezesc ”O secundă”, care prezintă povestea unui evadat dintr-un lagăr de muncă, în 1970 (pe timpul Revoluției Culturale așadar), care riscase totul doar că să vadă un film la un cinematograf rural, și a fetei orfane cu care acesta se întâlnește în călătoria lui.

Oficial, filmul nu a mai fost difuzat din cauza unor dificultăți tehnice, cum s-a declarat cu câteva zile înainte și în cazul altui film chinezesc, ”Zile mai bune”, regizat de Derek Kwok-cheung Tsang. Film retras de asemeni pentru a nu produce griji ideologice la Beijing – mai multe detalii AICI.

Fără să fie deloc o critică severă la adresa regimului criminal, filmul "O secunda" al regizorului Zhang Yimou prezintă totuși o secvență din acele timpuri deloc fericite, lucru care i-a făcut pe cei care administrează Festivalul de la Berlin să oprească premieră mondială a filmului. Zhang Yimou a mai avut filme cenzurate în China și cu siguranță că asta le-a dat de gândit kulturnicilor europeni ai momentului. În 1994 un alt film aceluiași regizor a fost interzis la difuzare în China, deși primise un premiu la Festivalul de film de la Cannes în același an. Omul a fost reabilitat până la urmă și a primit o sarcină foarte importantă pentru propaganda chineză – a fost numit să conducă festivitățile de deschidere și de închidere ale Jocurilor Olimpice de vara de la Beijing din 2008. Acum, cenzura comunistă nu se face prezentă doar în China, ci și în inima Europei. Timp în care, culme a ridicolului, chiar în presa chineză sunt analizate destul de deschis motivele opririi abrupte a filmului de la ceea ce trebuia să fie premiera lui mondială la Berlinală.