EXCLUSIV Oreste scoate la iveală condiția ca PSD să fie exclus din familia socialiștilor europeni: "PES așteaptă alegerile europarlamentare"


EXCLUSIV Oreste scoate la iveală condiția ca PSD să fie exclus din familia socialiștilor europeni: "PES așteaptă alegerile europarlamentare"

În cadrul congresului socialiștilor europeni de la Madrid de pe 22-23 februarie, PSD nu se află pe niciuna dintre listele cu invitați, dovedind faptul că membrii săi au devenit atât de nefrecventabili încât sunt renegați până și de propria lor familie politică europeană. 

În acest context, redacția Podul.ro a luat legătura cu jurnalistul Oreste Teodorescu. Concret, întrebat cum de nu au fost deja excluși de către formațiunea politică, jurnalistul Oreste Teodorescu subliniază că socialiștii europeni așteaptă alegerile europarlamentare, iar dacă Pro România, partidul lui Ponta, va obține un scor din 2 cifre, atunci PES se va despărți de PSDragnea.

Socialiștii europeni așteaptă alegerile europarlamentare, iar dacă partidul lui Ponta, Pro România, va obține un scor din două cifre, mi-e limpede că foarte curând după alegerile europarlamentare, familia socialiștilor europeni se va despărți de gruparea Dragnea din PSD și probabil va înlocui numărul de votanți pe direcția socialistă cu europarlamentarii lui Victor Ponta. Repet: cu condiția ca Pro România să obțină măcar două cifre, de 10-11%”, precizează analistul politic.

Totodată, Oreste Teodorescu menționează că este vorba despre un calcul politic prin care nu se dorește un dezechilibru major în plenul Parlamentului European prin migrarea numeroșilor aleși ai PSD către grupurile extremiste, iar pe cale de cosecință abia după alegerile din 26 mai, socialiștii europeni vor lua o eventuală decizie:

”Dacă coroborăm toate acestea cu declarația ministrului de Interne Mateo Salvini, care invită PSD-Dragnea să facă parte din mișcarea populistă din Parlamentul European, lucrurile se așează destul de clar într-o anumită direcție. Sigur că, dacă gruparea PSD-Dragnea, cu voturi multe câștigate la europarlamentarele din legislatura trecută, migrează către populiști, ar fi un dezechilibru între partidele mainstream democratice și noile partide extremiste, toate acestea aflate într-o relație cu Federația Rusă", încheie Oreste Teodorescu în exclusivitate pentru Podul.ro.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.