Mihai Șora, apel la români să iasă în stradă


Mihai Șora, apel la români să iasă în stradă

Laura Codruța Kovesi a fost citată ca suspect pentru vineri, la Secția Specială de investigare a procurorilor. Tot vineri aceasta urma să plece la Bruxelles pentru a își susține candidatura la funcția de procuror-șef european. În urmă acestei „coincidențe” a urmat un val de critici la adresa modului în care se face justiție în România. Nici reacția filosofului Mihai Șora nu s-a lăsat așteptată, acesta publicând două soluții imediate pentru a nu ajunge ca peste 2 ani să nu mai avem alegeri libere.

„1. PROTESTE MASIVE.2. ANTICIPATE. Știu, conștiința multor români a amorțit, iar – logistic – opoziția la tăvălugul pesedist este încă fragilă, are nevoie de timp pentru a se structura, pentru a face față, rațional și eficace, atacurilor brutale și repetate (cazul Justiției, al Băncii Naționale ori aservirea presei sunt doar câteva exemple vizibile, vârful icebergului).
Dar, oameni buni, în ritmul în care evoluează lucrurile, peste doi ani nu vom mai avea alegeri libere. Mai exact: mecanismul lor de organizare va fi într-atât de distorsionat (chiar păstrând aparențele legalității), încât vor ajunge să îngenuncheze toate instituțiile Statului. Toate. După care, în modul cel mai firesc, vor trece la anihilarea vocilor credibile din opoziție și din societatea civilă.

Ritmul disperării este mai periculos decât oricare altul: un om care se agață de putere cu orice preț, prin orice mijloace, constituționale sau nu, direct ori prin interpuși, un om disperat, care știe că – pierzând puterea – are totul de pierdut, este infinit mai primejdios, diabolic în decizii, decât unul care nu se află la putere, unul care nu are, în mâini, cârma țării.
Treziți-vă, oameni buni! Și eu sunt dintre cei care cred că binele învinge. Am văzut însă prea multe victorii amare ori tardive, într-o viață de om, pentru a mă amăgi cu acest firicel de speranță și pentru a dormi liniștit”, a scris Mihai Șora pe pagina de Facebook

Redăm mai jos reacțiile liderilor din opoziție după chemarea fostei șefe a DNA la audieri

Dan Barna afirma într-o postare pe Facebook că “Liviu Dragnea a apăsat pe un buton și „noua” justiție a executat. Așa va arăta România dacă Dragnea și PSD reușesc să-și ducă planul până la capăt. Dacă Dragnea, Toader și Tăriceanu, PSD – ALDE câștigă acest război pe care l-au declarat statului de drept, epoca mașinilor negre și a dosarelor inventate va reveni în România”.

Dacian Cioloș a reacționat pe Facebook și a spus că “Încercarea de intimidare și discreditare a Laurei Codruța Kovesi este o acțiune de compromitere publică specifică actualei puteri. Este o dovadă că PSD-ALDE au construit mecanismele necesare pentru a supune Justiția intereselor acestei rețele clientelare de putere. Au puterea să facă tot ceea ce vor dacă nu ne opunem energic. Nu uitați tot ce au făcut, nu uitați că au blocat DNA și întregul sistem de justiție, nu uitați de 10 august.

Ludovic Orban a declarat că "Nimic nu e intamplător pe lumea asta. Nu cred în coincidențe și mi se pare că este o acțiune comandată politic care are clar scopul de a pune în umbră și de a reduce șansele candidatului român la funcția de procuror-șef al Parchetului European. Cu sigurantă atunci când un candidat este pus într-o astfel de situație în care să planeze suspiciuni asupra sa este posibil să i se reducă și șansele. Repet. Nu cred în coincidențe și mi se pare scandalos faptul că această nou infiintată Secție, care practic a fost creată de actuală putere, de Dragnea, de Tăriceanu doar cu scopul de a intimida magistrații independenți să comită o asemenea agresiune împotriva unui magistrat român care este implicat într-o procedură de selecție pentru ocuparea unei funcții de conducere foarte importantă la nivel european ". 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.