Un plan diabolic bine pus la punct. Tatăl ADINEI FLOREA, anchetatoarea lui Kovesi, AVERTIZA încă de acum șase luni că „problemele” sunt fosta șefă a DNA și Iohannis


Un plan diabolic bine pus la punct. Tatăl ADINEI FLOREA, anchetatoarea lui Kovesi, AVERTIZA încă de acum șase luni că „problemele” sunt fosta șefă a DNA și Iohannis

Laurei Codruța Kovesi i se întâmplă exact ce anunța, într-un acces de sinceritate și locvacitate, tatăl pesedist al Adinei Florea, magistratul constănțean care mărturisea ca nu s-a simțit niciodată independent și care, deși a fost susținut frenetic de ministrul Tudorel Toader pentru funcția de procuror șef al DNA, nu a putut călca pe urmele actualei candidate la funcția de procuror șef european.

"Eu cred că va pune mâna și va încerca să le rezolva, nu știu dacă le va rezolva așa de repede sau trebuie să o ia mai domol. Sunt diferite probleme în DNA. Problemele sunt ale lui Kovesi, Iohannis și alții ca ei", declara Dumitru Florea (consilier județean în Constanța din partea PSD), când în spațiul public abia apăruse informația privitoare la nominalizarea fiicei sale pentru șefia DNA de către ministrul Justiției Tudorel Toader.

Fiica Adina nu a reușit însă să ajungă în fruntea DNA. A fost consolată însă rapid cu funcția de procuror șef adjunct al infamei Secții de investigare a magistraților, instituție despre care Comisia de la Veneția și Greco avertizau că va submina independența magistraților.

Astăzi, prin umilirea publică a Laurei Codruța Kovesi și încercarea odioasă de împiedicare a acesteia de ajunge la Bruxelles vineri când urmează să fie audiată de comisiile LIBE și CONT ale Parlamentului European pentru funcția de procuror șef european, Adina Florea, care nu doar că nu a putut ocupa funcția mult râvnită, dar a atras nenumărate critici prin felul în care a ales să se prezinte la audierile CSM cu acea ocazie, pare în situația de a confirma spunele tatălui său cu privire la „problema” Kovesi. Și probabil că o face cu satisfacție maximă având în vedere că are ocazia să răzbune umilința de a nu putea călca niciodată pe urmele celei care este azi aclamată și dorită de către Occident.

CITEȘTE ȘI: Gafă sau informație din viitor? ADINA FLOREA este „procuror-șef al DNA”, potrivit DC News, unul din siteurile afiliate propagandei antijustiție

Citația care i-a fost adusă acasă lui Kovesi, noaptea, de un polițist este semnată, firește, de Adina Florea. În ea se menționează că fost șefa a DNA are calitatea de suspect pentru luare de mită, mărturie mincinoasă și abuz în serviciu. 

Potrivit adevărul.ro, dosarul în care este citată ar fi cel al aducerii în ţară, din Indonezia, a fostului şef al FNI, Nicolae Popa, pe baza unei plângeri depuse de Sebastian Ghiţă. Poliţia Română a anunţat că operaţiunea a fost organizată de poliţie. Precizările Poliţiei au venit după ce Sebastian Ghiţă a făcut mai multe declaraţii pe acest subiect. Sebastian Ghiţă a anunţat în decembrie 2018 că a depus o plângere pe numele Laurei Codruţa Kovesi, la Secţia pentru anchetarea magistraţilor, pentru constituire de grup infracţional organizat, şi susţinea fosta şefă DNA i-ar fi cerut să plătească avionul pentru aducerea lui Nicolae Popa din Indonezia, în 2011. 

Poliţia Română a anunţat însă, într-un comunicat de presă, că achiziţionarea de servicii în domeniul transportului aerian pentru aducerea în ţară a unui cetăţean român, în anul 2011, condamnat într-un dosar penal şi pentru care era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, a fost derulată de către Ministerul Afacerilor Interne, prin structura de specialitate. Astfel, negocierile au fost purtate cu trei operatori economici de profil, criteriul de atribuire fiind preţul cel mai scăzut. În acest caz, a fost declarat câştigător operatorul economic S.C. ION ŢIRIAC AIR S.R.L., iar serviciile achiziţionate au vizat transportul de pasageri, pe ruta Bucureşti - Jakarta şi retur.

„Semnarea contractului de prestare servicii şi decontarea acestuia au intrat în sarcina Poliţiei Române. Contractul, în valoare 234.207,30 de lei, a fost semnat de Inspectoratul General al Poliţiei Române, la data de 14.04.2011. Operatorul economic a emis factura fiscală, la data de 21.04.2011, aceasta fiind achitată de I.G.P.R., prin ordin de plată, la data de 29.04.2011”, scrie în comunicatul Poliţiei Române.

"Deci se investighează extradarea din urmă cu 10 ani a unei persoane care a primit o condamnare definitivă, care a păgubit peste 300.000 de oameni. Și se anchetează de ce a fost executată hotărârea judecătorească și de ce a fost realizată extradarea condamnatului.

Discuțiile în această privința au fost și în 2017, Parchetul General a deschis o anchetă și există o comunicare oficială care arată că Poliția Română a plătit cheltuielile pentru extrădare. Deși anchetă e deschisă din 2017, exact cu o zi înainte de a pleca la Bruxelles și o săptămâna înainte de audierea în Parlamentul European sunt învinuită", a precizat Kovesi pentru ziare.com.

Nicolae Popa a fost eliberat condiţionat în septembrie 2017. El a fost condamnat iniţial în lipsă la 15 ani de închisoare, pentru fraudă, în anul 2006, alături de Ioana Maria Vlas, în legătură cu prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii. Ulterior, prin decizie definitivă, a fost condamnat de Tribunalul Giurgiu, la 10 ani şi patru luni de detenţie. La puţin timp după prăbuşirea FNI, în anul 2000, Nicolae Popa a plecat din ţară, doi ani mai târziu, pe numele său fiind emis un mandat internaţional de arestare.   Nicolae Popa a fost arestat nouă ani mai târziu, în 2 decembrie 2009, în Indonezia, fiind adus în ţară în 22 aprilie 2011.  

Fostul deputat Sebastian Ghiţă a fugit din ţară în decembrie 2016 şi se află în prezent în Serbia, unde ar fi primit azil politic. Ghiţă este dat în urmărire internaţională şi este acuzat de mai multe fapte de corupţie.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.