PSD a avut marți, 12 februarie, o postare pe Facebook mai mult decât odioasă. Formațiunea politică condusă de Liviu Dragnea a avut tupeul mișelesc de a compara întemnițările celor din rezistența anticomunistă dinainte de 1989 cu condamnările corupților din prezent sub pretextul că ar fi încălcate drepturile omului.
"Apreciem faptul că reprezentanții Comisiei Europene s-au exprimat față de eventualitatea unei OUG privind completele ilegale de la Înalta Curte. Amintim însă că abuzurile împotriva drepturilor omului nu pot fi trecute cu vederea în niciun stat european. La fel cum condamnările politice de dinainte de 1989 nu au putut fi ignorate și au fost abolite de România democratică, tot așa nu putem rămâne indiferenți când trei decenii mai târziu vedem că drepturile omului au fost din nou încălcate", este o parte din postarea PSD de pe Facebook.
CITIȚI CONTINUAREA AICI: Tupeu mișelesc! PSD compară condamnările infractorilor cu întemnițarea celor din rezistența anticomunistă
În acest context, redacția Podul.ro a luat legătura cu istoricul Dorina-Luminița Drexler pentru a comenta paralela făcută de PSD între întemnițații rezistenței anticomuniste și infractorii de drept comun care intră la pușcărie în prezent. Concret, profesoara de istorie a Colegiului Național Petru Rareș din Piatra Neamț a reacționat virulent la adresa Partidului Social Democrat reliefând necunoașterea gravă a istoriei a celor din formațiunea social-democrată și lipsa de respect față de cei închiși în închisorile comuniste în baza convingerilor lor politice.
Mai mult, istoricul a transmis PSD-iștilor că în cazul în care își permit astfel de comparații "ar fi interesant să aibă parte de tratamentul aplicat foștilor demnitari în temnițele comuniste, să treacă prin experimentul Pitești".
"Comparația făcută arată o necunoaștere gravă a istoriei și o lipsă totală de respect față de cei închiși din cauza convingerilor lor și a apartenenței la un partid, nicidecum pentru furt din banii românilor și/sau ai europenilor. Dacă își permit astfel de comparații , ar fi interesant să aibă parte de tratamentul aplicat foștilor demnitari în temnițele comuniste, să treacă prin Experimentul Pitești... Cine se identifică azi cu Maniu sau cu Gheorghe Brătianu?", a precizat Dorina-Luminița Drexler în exclusivitate pentru Podul.ro.
SURSA FOTO: Delia Avram - PressOne