Scriitorul și jurnalistul Dan Alexe o ironizează de o manieră spumoasă pe Olguța Vasilescu, într-o postare pe Facebook, după ce PSD-ista a găsit de cuviință să debiteze că președintele Klaus Iohannis ar fi, țineți-vă bine, ”stalinist”, doar fiindcă a refuzat (pentru a treia oară consecutiv) să o numească în Cabinetul Dăncilă. Comportamentul lui Iohannis ar fi ”penibil și înjositor”, a perorat Vasilescu.
Replica lui Dan Alexe nu lasă loc de comentarii, și nici de prea multe interpretări: ”Penibil și înjositor este să te oferi de trei ori știind că vei fi respinsă. În general o faci o dată, după care pricepi”.
Podul.ro vă prezintă considerațiile lui Dan Alexe.
”Olguța repetentă la istorie…
Lia Olguța Vasilescu a fost respinsă pentru a treia oară ca ministru al dezvoltării și îl acuză pe Iohannis că se răzbună pentru declarațiile ei politice: <Acest motiv mi se pare a fi cel mai stalinist posibil>.
Olguța, termenul de <stalinist> nu se aplică oricui nu te vrea. Stalin nu s-ar fi încurcat în hârtii cu tine. Încă un pic și-ai să spui că Iohannis te genocidează, ca să te revolți când zice că nu ai <limbaj adecvat>. Mai spune ea: <E penibil şi înjositor pentru un preşedinte>.
Penibil și înjositor este să te oferi de trei ori știind că vei fi respinsă. În general o faci o dată, după care pricepi”, scrie Dan Alexe.