„Îmi este dor de copilul meu”. Copiii mor în spitalele românești, autoritățile le râd părinților în nas: „Au avut tot ce le trebuie tot timpul. Şi au”

Roxana Vlad a pierdut-o pe Smaranda la nici doi ani după ce fiica sa de 17 ani, poetă, pictoriță, rebelă, fusese dignosticată bâlbâit, tardiv cu Sarcom Ewing, un tip rar de cancer care se declanșează la nivelul sistemului osos. Medicii români au încurajat familia să o trateze în țară, susținând în permanență că au tot ce le trebuie și că pacienții sunt tratați fix după aceleași protocoale ca și afară.

Mulți dintre părinții cu copii bolnavi de cancer, care pricepuseră la timp cum e cu „tot ce trebuie” și reușiseră să plece să se salveze la spitale din Austria sau Italia, au insistat ca Smaranda să părăsească spitalele românești fără întârziere. S-au făcut eforturi uriașe, s-au strâns bani și s-a încercat recuperarea timpului pierdut. A fost însă prea târziu. În septembrie 2018, boala Smarandei a recidivat și s-a agravat brusc, iar câteva săptămâni mai tâziu, în octombrie, copila a plecat.

Roxana Vlad, mama Smarandei: ”Poate îmi răspunde doamna doctor unde o pot gasi pe Smaranda, pe care dumneaei a tratat-o cu "tot ce-i trebuie"! Mi-este dor de copilul meu, nu de alta! Sincer va spun, ma încearcă o furie și așa aș trage-o de ciuf să-i zboare aerele de mare știutoare și dumnezeii din cap!”

Declarația care a revoltat-o pe Roxana Vlad îi aparține Monicăi Dragomir, preşedinte Societatea Română de Onco-Hematologie: „din punct de vedere al oncologiei pediatrice, avem tot ce ne trebuie. Au fost şi sunt mici probleme de aprovizionare de-a lungul timpului, dar ca să spunem că e o criza irezolvabilă, am înercat să rezolvăm pe plan local atunci când dintr-un motiv oarecare sursa naţională sau internaţională de medicament nu era disponibilă. Există medicamente care la un moment dat nu au intrat în ţară. Deloc. Că nu au fost fabricate. A fost o perioadă în care nu a fost Cisplatin sau mai ştiu eu ce nu a fost. Ei, am încercat să o rezolvăm cu suport din partea asociaţiilor, fundaţiilor din ţările unde sunt. Dar pentru copii cantităţile sunt relativ mici. Copiii au avut tot ce le trebuie tot timpul. Şi au”.