O măsură stranie adoptată de Guvernul Dăncilă nu poate avea decât trei explicaţii, în condiţiile în care PSD tot măreşte taxele pentru a acoperi golul lăsat în buget de cheltuielile halucinante cu pensiile speciale, salariile bugetarilor ș.a.m.d..
De la 1 ianuarie 2019, au fost eliminate mai multe condiţii pentru aplicarea cotei reduse de TVA de 5% la vânzarea-cumpărarea de locuinţe. Această măsură poate să dea încă un imbold sectorului rezidenţial.
Printre modificările fiscale survenite pe final de an 2018 şi început de an 2019, modificări care au produs valuri în piaţă, una pare să fi trecut neobservată, au informat specialiştii EY România. Guvernul a eliminat două condiţii din Codul Fiscal, suprimând efectiv restricţiile la achiziţia de locuinţe cu 5% TVA.
Următoarele două condiţii au fost eliminate din Codul Fiscal: (1) limitarea suprafeţei de teren pe care este construită locuinţa (până la 31.12.2018 fiind de 250 mp), astfel încât acum suprafaţa de teren pe care este construită locuinţa poate fi oricât de mare şi (2) limitarea numărului de locuinţe achiziţionate cu cotă de TVA de 5% (până la 31.12.2018 se putea achiziţiona doar una de către o persoană fizică).
Aşadar, de la 1 ianuarie 2019, singurele condiţii pentru aplicarea cotei de 5% TVA pentru locuinţe sunt următoarele: suprafaţa utilă a locuinţei să nu depăşească 120 mp; valoarea totală a locuinţei şi a terenului pe care este construită să nu depăşească 450.000 lei; în momentul vânzării locuinţa să poată fi locuită ca atare.
Normele BNR (intrate în vigoare la 1 ianuarie 2019) prevăd scăderea gradului de îndatorare. De asemenea, menţinerea pe un trend ascendent a cursului de schimb leu/euro va avea un impact asupra valorii de 450.000 lei până la care se poate aplica cota TVA de 5%, mai spun experţii EY România.
Potrivit acestora, decizia Guvernului, aplicabilă de la 1 ianuarie 2019, este posibil să dea încă un impuls sectorului rezidenţial. Nu este clar în ce măsură era necesară eliminarea condiţiei privind suprafaţa terenului, având în vedere că majoritatea locuinţelor vândute care îndeplineau celelalte criterii erau cu precădere apartamentele (care nu beneficiau de o cotă de teren aferentă atât de mare). În plus, există aşteptarea ca numărul celor care achiziţionează în scop investiţional astfel de locuinţe să crească ca pondere în totalul cumpărătorilor.
Un lider PSD care a fost întrebat de Podul.ro ce jocuri se fac în spatele acestei măsuri, a declarat sub protecţia anonimatului: “Despre aşa ceva nu s-a discutat la partid. Aşa că ori s-a făcut fiul lui Dragnea dezvoltator imobiliar, ori nişte băieţi deştepţi au făcut lobby unde trebuia, ori s-a încurcat Darius Vâlcov în socoteli”.