Cum se face de RÂS tehnica militară RUSEASCĂ în Siria


  • ACP
  • Jan 22, 2019 18:38
  • 8571
Cum se face de RÂS tehnica militară RUSEASCĂ în Siria

Având în vedere vizibilitatea sa, războiul din Siria a fost de la primele sale momente un teren excelent pentru demonstrarea eficienței armelor prezente pe câmpul de luptă, în special pentru armata rusă și armele produse de Federația Rusă, după cum a tot repetat propaganda Kremlinului. Rusia avea de dovedit și că își poate proiecta puterea dincolo de imediata sa proximitate și că își susține la greu aliații, lucru pentru care Siria s-ar fi dovedit terenul ideal. Peste toate acestea, eficiența noilor arme rusești în condiții reale de luptă trebuia să fie dovedită iar în fața întregii lumi, în condițiile în care Rusia are o cota din ce în ce mai mică din volumul mondial al exporturilor de armament în ultimii ani. Câmpul de luptă din Siria a fost, într-adevar, cea mai vizibilă scenă de prezentare pentru avioanele militare și sistemele antiaeriene care reprezintă vârful tehnologic al armamentului produs de ruși. Propaganda le prezintă ca pe niște sisteme complexe și teribil de eficiente, dar în același timp mai ieftine decât cele americane, europene sau israeliene. Numai că cele mai complexe și vândute sisteme militare rusești, cele antiaeriene, și-au demonstrat clar eficiența în câteva rânduri, în confruntarea directă cu armata israeliană. Astfel, avansatul sistem antiaerian Pantsir S1 a arătat în Siria în ce măsură face față unei confruntări reale cu un adversar serios.

Dat în serviciu în 2012, sistemul Pantsir S1 este produs de KPB (Конструкторское бюро приборостроения) din Tula și constă dintr-o combinație de lansatoare de rachete și tunuri ușoare antiaeriene, ghidate de un radar avansat care detectează ținte de la 32 - 36 kilometri, montată pe un camion greu. Este un sistem de mare precizie, dar unul rusesc.

Pe 21 ianuarie, în cursul unui atac al aviației israeliene asupra unor obiective ale forțelor de elită Quds, aparținând Gărzii Revoluționare Iraniene, apărarea antiaeriană siriană a intervenit încercând să oprească atacul israelian. Asta în ciuda faptului că sirienii fuseseră avertizați de către armata israeliană să nu intervină. În condițiile date aviația israeliană a atacat cu rachete aer-sol mai multe sisteme rusești Pantsir S1 operate de armata siriană, care nu au reușit să se apere de atacul venit din cer, pentru care au fost construite – mai multe detalii AICI . Așadar nu au reușit să facă prea multe, și asta tocmai în condițiile de lupta pentru care au fost create.

Nu a fost prima oară când mai multe sisteme Pantsir S1 au fost distruse de aviația israeliană. În 2018, pe 10 mai, a fost un alt moment când sistemul antiaerian rusesc și-a arătat eficiența limitată în confruntarea cu Forțele Aeriene Israeliene care atacau poziții iraniene din Siria, de unde fuseseră lansate rachete asupra Înălțimilor Golan. În urma răspunsului israelian, câteva sisteme Pantsir S1 active în confruntare au fost distruse – mai multe detalii AICI.

Explicațiile de atunci ale rușilor au fost jalnice și s-au bătut cap în cap – fie că sistemele își consumaseră deja muniția, fie că pur și simplu nu fuseseră pornite – mai multe detalii AICI.

Efectele acestor demonstrații de luptă în condiții reale ale armelor rusești s-au făcut simțite încă de anul trecut. India (fost cumpărător tradițional al armelor rusești) a anunțat din octombrie 2018 că va achiziona sisteme antiaeriene Biho K30 produse de Hamwa Defence Systems, împreună cu rachetele sol-aer Chiron, produse de LIG Nex1, ambele din Coreea de Sud. Contractul a fost în valoare de 2,66 miliarde dolari. S-a renunțat astfel cumpărarea ruseștilor Pantsir S1 și Tunguska M1, folosite în Siria cu atât de mult ”succes” – mai multe detalii AICI

Iar acum, după încă un eșec înregistrat de sistemele antiaeriene rusești, e sigur că și alți potențiali cumpărători ai armelor de acest tip vor evita produsele atât de promovate de propaganda Kremlinului, dar care în condiții reale de luptă își arată rapid limitele. Propagandă care a tot repetat cât de benefic e războiul din Siria pentru noua generație de arme rusești...

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.