ACUZAȚII grave de la vârful PNL: decidenții CNA vor răspunde PENAL pentru abuzurile executate la porunca lui Dragnea!


ACUZAȚII grave de la vârful PNL: decidenții CNA vor răspunde PENAL pentru abuzurile executate la porunca lui Dragnea!

Președintele Comisiei economice a Senatului – l-am numit pe liberalul Florin Cîțu – susține, pe Facebook, că responsabilii din CNA vor răspunde penal, într-un viitor nu tocmai foarte îndepărtat, pentru toate faptele de natură abuzivă săvârșite la ordinele infractorului dublu condamnat Liviu Dragnea.

De asemenea, Cîțu explică de ce o instituție de factura CNA nici nu ar trebui să existe în România. Podul.ro vă prezintă considerațiile liderului PNL.

”Pe Dragnea îl lasă nervii.

Anul trecut am scris despre desființarea unei agenții a statului român folosită de Liviu Dragnea ca armă opresivă împotriva dușmanilor din mass-media.

Am rămas la aceeași părere și hotarare de a desființa CNA.

În viziunea mea, într-o Românie liberală o astfel de instițutie de cenzură nu trebuie să existe. Libertatea de exprimare este mai presus de orice.

Acum vreau să vă fac o promisiune. După ce ne luăm țara înapoi și PSD pleacă de la guvernare, pentru toate faptele de natură abuzivă pe care CNA le-a executat la ordinul lui Liviu Dragnea, responsabilii vor răspunde penal.

Conducerea CNA face un abuz, pentru care va răspunde, încercând să închidă într-un an cu două rânduri de alegeri un post TV, Realitatea TV, ostil lui Liviu Dragnea și PSD-ului”, scrie Florin Cîțu.  

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.