Chinezii au inventat comunismul de o sută de stele

După căderea Zidului Berlinului, după ce loviluția din 1989 a învins la București, după ce Fidel și-a dat obștescul sfârșit, după ce Putin a început să se crucească și după ce Trump s-a întâlnit cu Baby Kim, și s-a convins că acesta va da drumul laptelui și mierii să curgă prin arterele nord-coreenilor, ai zice că s-a terminat cu comunismul pe Planeta Pământ. Nostalgicii genului însă pot să doarmă liniștiți. La Beijing tocmai s-a găsit soluția reglobalizării comunismului. Xi Jinping – începând cu acest an, președinte pe viață al Chinei, ca să nu-și mai piardă clasa muncitoare timpul prețios pe la urne – a devenit el însuși cheia fenomenului în felul următor: Xi Jinping conduce Partidul Comunist, Partidul Comunist conduce China, China conduce Lumea. Pentru ca această piramidă să dăinuie etern, tot infailibilul Xi a dat soluția, într-unul dintre mobilizatoarele sale discursuri politice: Trebuie doar să stârpim virușii care erodează sănătatea Partidului.  

Beijing Walk of Fame

Pe Bulevardul Stelelor de la Hollywood, peste 2600 de premianți ai industriei cinematografice americane au primit în dar dreptul de a se imortaliza în pavaj. Și peste zece milioane de turiști trec anual pe-acolo să le venereze amprentele în formă de stea și să se pozeze cu ele. Mai nou, să-și facă selfie-uri. În cu totul altă ordine de idei, dar tot astrală, Partidul Comunist Chinez (PCC) a desemnat în acest an o sută dintre fruntașii săi, un alai de stele din rândul celor 90 de milioane de membri de partid chinezi. Nu o selecție dintre cele mai înalte cadre de partid, ci un amalgam de personaje din varii domenii de activitate, de la antreprenori de succes, oameni de cultură și de sport, până la eroi ai muncii socialiste și alte tipuri de comuniști devotați, cum ar fi un pescar patriot care cu barca lui cea de toate zilele a încercat să oprească navele invadatoare ale marinei filipineze în Marea Chinei de Sud. Această manevră clasică de propagandă a fost prilejuită de aniversarea a 40 de ani (pe 18 decembrie) de când Deng Xiaoping a declanșat cea de-A Doua Revoluție – prima fiind cea culturală, a lui Mao –, inaugurând o era a reformelor economice care, că place sau nu, au adus China la statutul de superputerea globală de azi. Lista stelelor partidului de azi, publicată pe 30 noiembrie, face ca respectivele patru decenii de reformă și deschidere să capete față umană – mai bine zis, o sută de fețe – și cumva elucidează zicerea cam ermetică a marelui Deng, când a început respectiva revoluție: Nu contează dacă pisica este neagră sau albă, câtă vreme mănâncă șoareci. Deci, cum ar veni: nu contează din ce categorie face parte chinezul, câtă vreme slujește cu abnegație Partidul Comunist.  

Ursul se cacă în pădure. Și ce?

Pe lista recunoștinței eterne a poporului chinez se află – cu 1,52 înălțime, chiar alături de găliganul baschetbalist Yao Ming (2,29); deci centimetrii nu contează, ci, cum spuneam, loialitatea față de partid – omul de afaceri Jack Ma, fondatorul celebrei platforme Alibaba, cea mai mare firmă de comerț online din lume. Averea lui Ma este estimată de Bloomberg la cca 50 de miliarde de dolari, și includerea lui în lista stelelor comunismului chinez chiar cu câteva zile înainte de publicarea acesteia a făcut multe sprâncene din lume să se ridice. Asocierea unui capitalist pursânge, de talie mondială, cu propaganda regimului totalitar de la Beijing – un regim care controlează feroce practic o cincime din populația planetei – a atras firește atenția mai mult decât includerea pe listă a unor politruci de serviciu. Influentul ziar South China Morning Post, cu sediul în Hong-Kong – și, obligatoriu de subliniat, în proprietatea grupului Alibaba, deci tocmai a lui Ma –, încearcă să bagatelizeze includerea magnatului pe lista centurionilor comunismului chinez. Se face prea mult caz, zic ei, Ma a fost încă din vremea școlii membru al PCC, este o chestiune de oportunitate, este, la urma urmei, ceva banal. Zice editorialistul: Ma este membru de partid, eu am cont pe facebook și ursul se cacă în pădure. Și ce?  

Botnițele sau zăbrelele... sau crucea

Că nu e mare lucru să fii miliardar planetar și ambasador de elită al regimului de la Beijing, ar merita autorii de osanale să fie nevoiți să explice și celor peste 10 000 de deținuți politici din China – cifră minimă, avertizează Human Rights Watch –, și cei peste un milion de chinezi asistați în așa-zisele tabere de reeducare, probabil genul de viruși de care, potrivit lui Xi Jinping, trebuie protejată sănătatea partidului. Sigur, lui Liu Xiaobo, autor al Cartei 08 și laureat al Premiului Nobel pentru Pace, nu-i mai pot explica pentru că dizidentul a murit anul trecut, într-al nouălea an de detenție. Dar ar putea să-i spună câte ceva lui Lu Guang, un fotograf multipremiat în lume, dar cam incomod – pentru că ilustra în imaginile sale viața într-o Chină mizerabilă – și care a fost arestat tocmai în zilele când Beijingul publica lista stelelor din partid. Sau ar putea să fie prelucrați în acest sens cei peste o sută (altă sută, de data asta!) de enoriași ai unei biserici protestante (o mică congregație, numită Ploaia timpurie), săltați pe 12 decembrie, cu tot cu pastor, pentru că se rugau fără autorizație. De fapt, printre multele categorii de cetățeni care au vocația nefericită de a virusa autoritatea partidului, credincioșii (budiștii tibetani, musulmanii uiguri, creștinii de toate confesiunile, membrii Falun Gong etc.) par a se afla cel mai des în vizorul autorităților și devin victimele preferate ale unui sistem care nu acceptă concurența altei religii în fața celei a roșului suprem.