Renașterea lui Nicușor Dan (probabil, ultima șansă)

Am să fiu scurt. Din cele pe care le-am citit, mai ales pentru cartea în pregătire, rezultă o imagine care cere deslușire, legendă. Fix ca la un exponat. Concret, dacă viitorul și, sper, nu mereu amânatul raport privind alegerile anulate va cuprinde istoria mai largă, de decenii, a complicităților filoruse, moștenire cumva bizară a unui național-comunism ceaușist care părea el însuși o formă de suveranism, inclusiv ale unor importanți decidenți, trecuți și prezenți, din instituțiile de forță ale statului, atunci ne-ar scoate din zumzetul unor indignări niciodată până acum captate într-un document sobru al aceluiași stat.

Adică, dacă se va spune negru pe alb și pe ecran care au fost încrengăturile, loviturile, sabotajele care au însoțit drumul României către UE și NATO, atunci, da, Președintele Republicii ar demonstra o autoritate a cuvântului, a limpezimii. Ar confirma și ceva ce funcția prezidențială presupune, dar rareori demonstrează: că Președintele este omul, pe bune, cel mai bine informat și că știe să transforme informația privilegiată în adevăr public inteligibil.

În cetățile vechi, deloc întâmplător, puterea era legată și de capacitatea de a interpreta semnele, timpul, primejdiile. Noi nu mai consultăm oracole, dar avem predicatori ambulanți care fac lumea cu capul. Avem însă servicii, arhive, procurori, experți și documente, CCR. Tocmai de aceea scuza misterului, nici cea a "destinului", nu mai ține. Nu doar că statul știe, ci trebuie să fie în stare să spună ceea ce știe și să-și asume propria istorie recentă.

Altminteri, tot trăgând de timp, cumva în dispreț față de temperatura societății, beneficiarii ambiguității - care se dovedește pe zi ce trece potențial mortală - îi vor proțăpi și mai tare pe Georgescu, Simion și pe ceilalți profeți ai ceții. Iar noi vom continua să jucăm, cu entuziasm iresponsabil și ochii pe icoane false, ruleta rusească. Îi doresc succes!