Ucraina cere clarificări din partea Israelului după ce o navă din cadrul "flotei din umbră" a Rusiei a acostat în Haifa


  • ACP
  • Apr 17, 2026 16:35
  • 442
Ucraina cere clarificări din partea Israelului după ce o navă din cadrul "flotei din umbră" a Rusiei a acostat în Haifa

Kievul a solicitat clarificări urgente din partea autorităților israeliene, în urma acostării în portul Haifa a unei nave cu cereale din teritoriile ucrainene ocupate de Rusia, conform oficialilor ucraineni și rapoartelor israeliene.  

Nava, despre care se presupune că ar face parte din "flota fantomă" a Rusiei, a fost urmărită de serviciile de informații ucrainene chiar de la momentul în care a fost pregătită pentru a părăsi Marea Neagră cu încărcătura de cereale.  

Serviciile de informații ucrainene au întocmit un dosar cu situația acestei nave, care a fost înaintat procurorului general al Ucrainei în luna martie, iar apoi informațiile din dosar au fost comunicate și oficialilor israelieni în cadrul unei întâlniri la Ierusalim, din aceeași lună. Autoritățile ucrainene au cerut la acel moment ca navei cu cereale din teritoriile ucrainene ocupate să nu i se permită acostarea într-un port israelian și ulterior, la începutul lunii aprilie, au emis un mandat de arestare pentru acesta navă.

Procurorul general al Ucrainei a ridicat problema în fața ambasadorului Israelului la Kiev după ce s-a aflat că nava a acostat în Haifa, solicitând asistență juridică internațională și reținerea navei, deoarece Ucraina consideră toate cerealele produse în regiunile ocupate de Rusia, începând de la anexarea Crimeei, în 2014, ca fiind furate.  

Ambasada Ucrainei în Israel și-a exprimat "profunda îngrijorare" cu privire la acest incident, afirmând că transportul ar putea constitui "o încălcare flagrantă a dreptului internațional și a suveranității teritoriale a Ucrainei".

Ministrul ucrainean de Externe, Andrii Sybiha, a intervenit la rândul său cu un apel telefonic către omologul israelian, Gideon Sa'ar, pentru a clarifica problema. 

"Am subliniat că exportul ilegal de produse agricole ucrainene furate face parte din efortul de război mai amplu al Rusiei", a afirmat Sybiha marți, 14 aprilie, într-o postare publicată pe X. 

"Un astfel de comerț ilegal cu bunuri furate nu trebuie permis", a continuat ministrul ucrainean. 

Acest episod ar putea fi considerat o încălcare a sancțiunilor impuse de SUA și de comunitatea internațională asupra Rusiei și a rețelei sale de nave utilizate pentru a eluda restricțiile, dar dezvăluie un caz care complică și mai mult situația Israelului. Astfel, cerealele din zonele ocupate de Rusia fac parte dintr-o rețea comercială mai amplă ce implică Iranul, care ar furniza drone Shahed și alte arme Rusiei în schimbul produselor agricole, potrivit presei israeliene. (sursa: Jerusalem Post)

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.