Câteva gânduri despre amețeala cu sporul de doctorat.

Un doctorat făcut pe bune ar trebui să garanteze că dl/ dna doctor este capabil/ă să colecteze o cantitate mare de informație relevantă pe care să o interpreteze conform unei grile științifice, că este la curent cu nivelul cercetării în domeniul său prin alte țări și poate produce idei originale, folositoare societății. Ce se întâmplă pe la noi știm, nu mai comentăm.

Sporul de doctorat a pornit de la premisa că un angajat cu capacitățile enumerate mai sus este mai productiv/ eficient/ munca lui are o calitate superioară. În practică nu este clar de unde rezultă diferența asta. În România reală oamenii prestează aceiași muncă, unii primesc bani în plus în baza diplomei de doctorat. Cum nu mai există o normare a muncii nimeni nu poate spune care sunt activitățile pentru un angajat cu diplomă de licență și care sunt activitățile pentru un angajat cu titlul de doctor, cum și prin ce se face diferența.

Tembelismul a atins noi cote când s-au trezit unii să ceară această diferențiere - însă nu a fost și nu este clar în baza a ce. Apoi vin meseriile unde doctoratul este obligatoriu prin lege (cercetare și învățământ) - adică niște oameni pentru care doctoratul este obligație la angajare/ promovare trebuie să arate unui contabil că au făcut o muncă de „calitate superioară”, specifică doctoratului. O aiureală, postul în sine cere titlul de doctor, întreaga activitate a postului necesită capacitățile unuia care și-a luat doctoratul. Pentru că nimeni nu vrea de fapt să existe o normare a muncii.

La modul ideal ar fi fost două soluții. Prima: renunțăm la sporul de doctorat pentru toată lumea, nu mai există sporul ăsta și gata, frumos ar fi fost să crească salariile celor pentru care doctoratul este obligatoriu. A doua: menținem sporul de doctorat, facem o normare a muncii și stabilim niște activități pentru care este nevoie de titlul de doctor, sporul se acordă pentru cei care fac respectivele activități.

Reducerea sporului de doctorat la o sumă nesemnificativă rezolvă cumva problema: scade interesul pentru titlul de doctor, nu mai are sens să-ți bați capul să plagiezi o teză pentru 200 de lei în plus la salariu. Pentru cei care prin lege sunt obligați să dețină acest titlu e un fel de pomană aruncată la colțul străzii: „ia băi nene și tu 10 lei, să ai de-o bere!”. Ca de obicei, o mermeleală valahă fără cap și fără coadă, ne facem că facem.