Deputatul liberal Marilen Pirtea, care este și rector al Universității de Vest din Timișoara, se află în atenția Agenției Naționale de Integritate (ANI), după ce locuința în care stătea, din comuna Dumbrăvița, județul Timiș, a fost spartă de hoți, iar presa a relatat că imobilul nu figurează în declarația sa de avere.
Situația a fost recunoscută ulterior și de Marilen Pirtea care a susținut însă că imobilul de 700.000 de euro nu ar fi încă în proprietatea sa, exitând însă o „promisiune de vânzare-cumpărare” cu proprietarul. Rectorul nu a prezentat vreun document în acest sens, deși în spațiul public i s-a solicitat repetat să o facă. Detalii mai jos!
Vila nedeclarată a lui Marilen Pirtea a fost spartă, pe 24 ianuarie. Incidentul a deschis nu doar o anchetă penală privind furtul, ci și o verificare administrativă care ar putea avea consecințe serioase pentru parlamentarul PNL. Informația a fost confirmată de unul dintre reprezentanții agenției pentru NewsCenter.ro.
Agenția nu a răspuns la întrebarea când a pornit verificare averii.
Deși declarațiile de avere nu mai sunt publice de la jumătatea anului trecut, ele continuă să fie depuse și pot fi consultate exclusiv de inspectorii de integritate. Parlamentarii, demnitarii și funcționarii publici continuă să fie răspunzători pentru corectitudinea și autentincitatea datelor din declarațiile de avete și de integritate.
Un fost șef al ANI a explicat că, în cazul va sesiza nereguli, „agenția de integritate poate sesiza instanța pentru confiscarea părții nejustificate a averii, poate dispune interdicția de a ocupa funcții publice timp de trei ani și poate sesiza Parchetul”. Mai multe detalii pe NewsCenter.ro.
Podul.ro a scris recent că rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, Marilen Pirtea, care este și deputat PNL, și membru în Biroul Executiv al PNL, și consilier onorific al lui Ilie Bolojan, a precizat, într-o postare pe Facebook că în cazul imobilul vizat de hoți ar exista o promisiune de vânzare-cumpărare, încheiată la notar, cu proprietarul de drept al imobilului, însă până la finalizarea tranzacţiei şi transferul efectiv al dreptului de proprietate, imobilul nu poate fi declarat ca bun personal.