China își înmoaie avertismentul economic lansat recent către Uniunea Europeană, anunțând că va reduce taxele antidumping asupra importurilor de carne de porc și subproduse din carne de porc.
Noile taxe sunt impuse pentru o perioadă de 5 ani, începând cu 17 decembrie 2025, și vor avea valori cuprinse între 4,9% și 19,8%, potrivit Ministerului Comerțului din China.
Decizia ar fi fost luată după o anchetă de un an și jumătate, efectuată la inițiativa Asociației Chineze pentru Creșterea Animalelor. Potrivit experților, Spania, Țările de Jos și Danemarca vor fi cele mai afectate, dar trebuie menționat că taxele stabilite de această dată sunt semnificativ mai mici decât pachetul tarifar anterior de 15,6%-62,4%, care a funcționat în conformitate cu o decizie anterioară, anunțată în septembrie.
Comuniștii chinezi au anunțat că este în curs și o anchetă antisubvenții privind produsele lactate din UE, ceea ce reprezintă o etapă din confruntarea comercială dintre China și Uniunea Europeană.
Conform estimărilor S&P Global, UE este cel mai mare exportator mondial de carne de porc, vânzând aproximativ 13% din producția sa anuală în străinătate, China fiind cea mai mare importatoare.
Tensiunile comerciale au izbucnit după ce blocul european a impus, în octombrie anul trecut, tarife de până la 45% asupra vehiculelor electrice importate din China, pe care Beijingul le-a denunțat ca fiind discriminatorii. Pe lângă vehiculele electrice, au fost impuse taxe anti-dumping și pentru alte produse din China precum bicicletele electrice, vanilina, acid glioxilic (utilizat în producția de cosmetice și medicamente) și altele. (sursa: AICI)