PSD ar urma să-i solicite lui Ilie Bolojan demiterea ministrului Diana Buzoianu pentru criza apei. Grindeanu laudă performanța lui Ciolacu la Buzău afirmând că ea a fost determinată și de faptul că a criticat virulent actualul guvern (care îndreptă, de fapt, dezastrul produs de guvernările Ciucă-Ciolacu)


PSD ar urma să-i solicite lui Ilie Bolojan demiterea ministrului Diana Buzoianu pentru criza apei. Grindeanu laudă performanța lui Ciolacu la Buzău afirmând că ea a fost determinată și de faptul că a criticat virulent actualul guvern (care îndreptă, de fapt, dezastrul produs de guvernările Ciucă-Ciolacu)

Parlamentarii social-democrați au decis, marți, în ședința Biroului Permanent al PSD, să nu voteze moțiunea de cenzură iniţiată de Grupul parlamentar PACE - Întâi România şi susţinută de AUR, dar ar urma să solicite demisia/demiterea Dianei Buzoianu în contextul crizei apei din Prahova.  

Întrebat despre decizia luată în cazul ministrei USR de la Mediu, Sorin Grindeanu a răspuns că s-a deschis și acest subiect în cadrul discuțiilor de azi (de la PSD, n.red.). 

„Dați-mi voie să am întâi o discuție cu premierul Bolojan și apoi să comunic public decizia luată”, a mai spus Grideanu.  

Biroul Permanent Naţional al Partidului Social Democrat s-a reunit marţi, de la ora 10.00, în prima şedinţă a conducerii partidului, de la eşecul înregistrat la alegerile pentru Primăria Capitalei, unde candidatul Daniel Băluţă s-a clasat pe locul trei, după Ciprian Ciucu şi Anca Alexandrescu. 

Social-democraţii şi-au exprimat în ultima vreme nemulţumirile legate de situaţia din coaliţia de guvernare şi au anunţat că propunerile lor pentru relansare economică trebuie luate în calcul şi adoptate de Executiv. În plus, au criticat modul în care ministrul USR Diana Buzoianu a gestionat criza apei potabile în judeţele Prahova şi Dâmboviţa. 

În realitate, așa cum a rezultat din discuțiile recente din cadrul comisiei economice de la Senat unde au fost audiate inclusiv mai multe persoane direct implicate în scandalul golirii barajului de la Paltinu urmate de criza apei potabile în Prahova și Dâmbovița, Diana Buzoianu nu fusese informată anterior despre o potențială oprire a alimentării cu apă.

Mai mult, criza apei a scos la iveală o întreagă rețea de pile și sinecuri, dar și companii de stat inutile înțesate cu oameni de partid.

Diana Buzoianu, ministrul USR de la Mediu, a fost chemată luni în Parlament să dă explicaţii. Numeroși reprezentanţi ai PSD s-au alăturat celor de la AUR şi i-au cerut insistent demisia. 

Buzoianu, apărată vehement de colegi de la USR, le-a transmis că propagă doar informaţii false, mai ales în legătură cu semnătura pentru golirea barajului. 

„O minciună de doi lei! Fals! Nu există niciun ordin semnat de mine pentru că pur şi simplu nu există această atribuţie la Ministerul Mediului pentru astfel de lucrări”, a precizat Diana Buzoianu.

PODUL a scris deja pe tema asta:

Criza apei din Prahova aduce la suprafață mizeria colosală din politică. O patroană de coafor face parte din conducerea companiei acuzate că a lăsat fără apă peste 100.000 de oameni. Este vorba despre tânăra care a zburat alături de liderii PSD cu celebrele aeronave private Nordis

Ce urmărește traseistul Daniel Zamfir să acopere cu zbieretele sale? Amantlâcurile Nordis și implicarea directă a lui Sorin Grindeanu în numirea unor pițipoance la vârful companiilor strategice? Senatorul PSD este desființat de mai mulți foști colegi: „A lăsat organizația PD Sector 3 cu vreo 400.000 de lei datorii și cu furt de curent pentru odrasla lui Petre Roman”

În cadrul unei scurte conferințe,  Sorin Grindeanu s-a împăunat și cu rezultatele electorale de duminică, arătând că toate localitățile unde s-au desfăcurat alegeri au fost câștigate de PSD, mai puțin la București și o comună din Sibiu ( parțial adevărat - comuna Valea Ciorii din Ialomița, de exemplu, nu a fost câștigată de PSD, ci de un așa-zis independent susținut de PSD și PNL, Ionuț Fătu). VIDEO mai jos

 

„Am mai hotărât să intrăm într-o perioadă a guvernării. Sunt deja șase luni de când există această coaliție, acest guvern...Vrem să vedem cum se ține cont de propunerile noastre pentru că vom merge cu propuneri ale PSD pe diferite puncte, inclusiv pe buget...Despre greșelile pe care le-am făcut la Capitală pentru că unul dintre candidații coaliției a câștigat, candidatul opoziției s-a aflat pe locul doi. Discursul nostru a fost apolitic, a fost despre proiecte, despre ce voia să facă Daniel pe București, discursul celorlalți a fost și unul politic. Noi, venind cu un discurs tehnic...acesta mesaj a fost mai slab decât celelalte. Exemplul cel mai bun este ce s-a întâmplat la Buzău. Din omul cel mai hulit și înjurat în ultimul an în România, Marcel Ciolacu, vinovat de toate, am ajuns să câștigăm alegerile...cu acest om candidat, asumat, cu mesaje politice clare legate de coaliție și de guvern. Și le știți că le-a spus răspicat”. 

Aberațiile lui Grindeanu, fostul permier de paie al lui Liviu Dragnea, integral mai jos:


 

 

 

 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.