Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a declarat că noul document al administrației americane privind Strategia de Securitate Națională ar fi "în mare măsură în concordanță" cu viziunea Rusiei.
Într-un interviu acordat jurnalistului rus Pavel Zarubin, difuzat duminică, Dmitri Peskov a afirmat că "ajustările pe care le vedem sunt, aș spune, în mare parte în concordanță cu viziunea noastră".
Peskov a exprimat speranța Moscovei că acest lucru ar putea fi o "garanție modestă" că vor putea continua colaborarea constructivă pentru găsirea unei soluții de pace în Ucraina.
Potrivit oficialului de la Kremlin, Rusia ar susține limbajul documentului, care, potrivit lui, conține declarații "împotriva confruntării și în favoarea dialogului și a construirii de relații bune".
Președintele american Donald Trump are o poziție politică internă foarte puternică, fapt care îi permite să ajusteze strategia de securitate națională a țării pentru a se potrivi viziunii sale, a mai spus Peskov.
Vorbind pentru agenția rusă de știri Tass, într-un interviu publicat mai devreme în aceeași zi, Peskov a spus că Moscova consideră noul document un "pas pozitiv" și că intenționează să îl studieze în detaliu. "În ansamblu, aceste mesaje contrastează cu siguranță cu abordările administrațiilor anterioare", a explicat Peskov.
Casa Albă a publicat joi documentul privind Strategia de Securitate Națională, care prezintă prioritățile în materie de politică externă și apărare ale administrației Trump. Potrivit documentului, constituie un interes fundamental al SUA negocierea unei încetări "rapide" a războiului dintre Rusia și Ucraina, care durează de peste trei ani și jumătate.
De asemenea, se afirmă în document că eforturile SUA vizează "stabilizarea economiilor europene, prevenirea escaladării sau extinderii neintenționate a războiului și restabilirea stabilității strategice cu Rusia, precum și facilitarea reconstrucției Ucrainei după ostilități, pentru a-i permite să supraviețuiască ca stat viabil". (sursa: AICI)