Vicepremierul Valeriu Chiveri îi spune „NIET” Kajei Kallas

La 24 noiembrie 2025, în paginile Reunirea.com, atrăgeam atenția asupra unei oportunități geopolitice rare: negocierile de la Geneva privind revizuirea Planului de Pace pentru Ucraina pot crea, pentru prima dată după Summitul OSCE de la Istanbul din 1999, condiții favorabile pentru internaționalizarea subiectului retragerii trupelor ruse din Transnistria. Propuneam atunci ca Republica Moldova să solicite includerea acestei chestiuni în pachetul mai larg al discuțiilor de securitate regională generate de efortul diplomatic de închidere a războiului ruso-ucrainean.

În acel articol afirmam că tema retragerii trupelor ruse din Transnistria nu este una secundară, ci o componentă necesară în arhitectura de securitate post-conflict. Transnistria, situată la mai puțin de 100 km de Odesa, reprezintă pentru Ucraina un risc strategic permanent, iar prezența militară rusă acolo este incompatibilă cu o pace durabilă.

Kaja Kallas confirmă oficial linia europeană

Pe 1 decembrie, șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a confirmat public exact această abordare. În declarațiile făcute după reuniunea miniștrilor Apărării ai Uniunii Europene de la Bruxelles, ea a afirmat direct că fără retragerea trupelor ruse staționate în Transnistria nu poate exista o pace durabilă în Ucraina și în Europa.

Mesajul central este limpede: „Dacă negociatorii doresc ca războiul să se oprească și să nu se extindă pe alte teritorii, trebuie să ne asigurăm că Rusia nu va mai invada vreodată și își va retrage trupele din regiunile Europei unde mai sunt prezente, inclusiv din Republica Moldova.”

Este prima dată, după mulți ani, când un reprezentant european de cel mai înalt nivel formulează explicit o interdependență strategică directă între pacea în Ucraina și subiectul retragerii trupelor ruse din Transnistria.

Cu alte cuvinte, Bruxellesul tratează tema ca parte componentă a securității colective europene.

Răspunsul Chișinăului: „nu dorim să fim parte din pachetul de pace”

Cu atât mai surprinzătoare sunt declarațiile făcute pe 3 decembrie curent la Chișinău de vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri. La doar două zile după mesajul Kajei Kallas, Chiveri a respins explicit ideea includerii subiectului retragerii trupelor ruse din Transnistria în cadrul negocierilor de pace pentru Ucraina.

Iată declarația sa: „Nu ne dorim să fim parte la un pachet de reglementare a conflictului. Am putea să privim din punct de vedere a unui pachet de securitate regională, dar acest lucru ar implica doar retragerea forțelor militare ruse din Transnistria. Cât privește reglementarea propriu-zisă în contextul Republicii Moldova, ea trebuie să se întâmple într-un proces de negocieri care să includă atât Tiraspolul, cât și partenerii internaționali care ne susțin…”

Formularea este fără echivoc: Chișinăul spune „nu” Bruxelles-ului exact acolo unde Europa spune „da”.

Mai concret, vicepremierul Chiveri respinge includerea subiectului retragerii trupelor ruse din Transnistria în pachetul politic și diplomatic al negocierilor privind pacea din Ucraina — idee pe care UE o consideră legitimă și necesară.

Incompetență sau neînțelegere strategică?

Explicația acestui refuz pare să fie temerea că, odată acceptată includerea retragerii trupelor în negocierile asupra Ucrainei, administrația Trump ar putea forța și un „pachet pentru Transnistria”. O eventuală implicare directă a Casei Albe ar putea conduce — temere justificată — la un plan de tip „Memorandum Kozak 2”, impus Moldovei.

Acest „scenariu” este posibil, dar reacția autorităților moldovenești, deși explicabilă în plan psihologic, este greșită în plan diplomatic. În consecință, din teamă sau incompetență „aruncă și copilul cu apa din scăldătoare”.

Confuzia fundamentală a decidenților de la Chișinău e că nu fac distincție între subiectul retragerii trupelor ruse din Transnistria și procesul de reglementare politică a conflictului transnistrean.

Lecția OSCE: două procese paralele, care nu se blochează reciproc

Dacă a mai rămas memorie instituțională în cadrul MAE ar trebui să se știe că între cele două subiecte este o distincție și aceasta nu este un artificiu inventat azi. Ea este rezultatul unui efort diplomatic moldovenesc, lung și tenace, desfășurat în anii 1993–1994. Ca urmare, Moldova a reușit , cu susținerea României și a partenerilor europeni, ca în „Decizia Summitului OSCE de la Budapesta cu privire la Republica Moldova” din 6 decembrie 1994, să introducă formularea-cheie care a permis și succesul diplomației moldovenești de la Summitul de la Istanbul din anul 1999:

„…retragerea Armatei a XIV-a ruse de pe teritoriul Moldovei și căutarea unei reglementări politice pentru problemele din partea estică a Moldovei (Transnistria) sunt două procese paralele, care nu se vor stânjeni reciproc.”

Aceasta este exact logica diplomatică pe care Kaja Kallas o reafirmă în 2025, iar Chișinăul — paradoxal — o refuză.

Când memoria diplomatică se pierde

Este regretabil că Valeriu Chiveri — diplomat cu peste două decenii de carieră — pare să ignore (sau să uite) fundamentul juridic și politic care i-a ghidat propriul minister în anii ’90, când diplomația moldovenească se afla în perioada ei de maximă coerență strategică.

E regretabil și faptul că un element atât de important al „doctrinei externe” a Moldovei, consolidat în plan OSCE, este astăzi abandonat.

I se poate poate ierta ministrului Popșoi lipsa de memorie istorică, având în vedere formarea lui diplomatică doar în cadrul „seratelor Primakov” de la Ambasada Federației Ruse la Chișinău. Dar unui diplomat de carieră care a trecut prin OSCE, cu posturi diplomatice la Viena și Kiev i se cere să știe mai mult și să înțeleagă mai adânc.

Concluzie: o fereastră deschisă, dar Moldova refuză să intre

Europa a înțeles corect miza. Kaja Kallas a spus limpede că nu poate exista pace durabilă în Ucraina fără retragerea trupelor ruse din Transnistria.

Iar Republica Moldova, în loc să valorifice sprijinul european pentru internaționalizarea subiectului, răspunde cu un „niet” defensiv și autodistructiv.

Nu este prima dată când diplomația moldovenească ratează o fereastră de oportunitate. Dar rareori a făcut-o cu atât de puține argumente și cu prețul abandonării unui capital diplomatic construit chiar de ea în anii 1993–1999.

Subiectul retragerii trupelor ruse din Transnistria nu este o anexă, nu este un „detaliu colateral” și nici un risc diplomatic. Este o condiție de securitate. Pentru Moldova, pentru Ucraina și pentru Europa.

În opinia noastră, fereastra de oportunitate este din nou deschisă. Dar Chișinăul din incompetență spune „niet”.