Călin Georgescu afirmă că se „disociază total” de orice alegeri și orice candidat la scrutinul din 7 decembrie. „Aș insulta milioanele de români al căror vot a fost furat”


Călin Georgescu afirmă că se „disociază total” de orice alegeri și orice candidat la scrutinul din 7 decembrie. „Aș insulta milioanele de români al căror vot a fost furat”

Fostul candidat la președinție Călin Georgescu a precizat, marți, la Buftea, unde s-a aflat pentru semnarea controlului judiciar, că se „disociază total” de alegerile din 7 octombrie, inclusiv de cele de la București unde candidează și propagandista Anca Alexandrescu, care l-a promovat continuu de la anularea alegerilor din decembrie 2024 până recent. 

„Aș vrea să lămuresc câteva aspecte legate de așa-zisele alegeri de pe data de 7 decembrie. Până când frauda cosmică a anulării alegerilor de anul trecut din luna decembrie nu va fi sancționată penal și istoric, insist, penal și istoric, nu am niciun motiv, nici unul, de a crede că aceasta (frauda) nu se va repeta în orice alegeri din țara asta. De aceea consider că este inutil și ridicol de a discuta despre orice alegeri din România. 

Aș insulta milioanele de români al căror vot a fost furat. De aceea să fie foarte clar: mă distanțez și mă disociez total de așa zisele alegeri de pe data de 7 decembrie și evident de orice candidat. Vedeți dvs, când alegerile sunt organizate de rândași, nu poți să te aștepți ca ele să fie câștigate de cai, este imposibil”, a declarat Călin Georgescu, la ieșirea de la secția de poliție din Buftea, unde s-a prezentat pentru a semna controlul judiciar.

Este, așadar, limpede că CG-ul nu susține candidatura propagandistei de la Realitatea al cărei nume nici măcar nu l-a pomenit în ultima perioadă, realizând și el probabil că a fost folosit pentru audiențe de postul falimentar și datornic la stat al fostului infractor Maricel Păcuraru. 

Anca Alexandrescu a preferat să-și continue campania electorală, bazată pe atacuri la adresa contracandidaților, ignorând afirmațiile lui Călin Georgescu.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.