Mereu am fost solidar imediat după 1990 cu cererile exprimate de sindicate privind profesorii, personalul medical sau cel din justiție. Nu cred că trebuie să explic motivele.
Între timp, merit exclusiv al integrării europene care a impulsionat enorm economia națională, bună parte dintre doleanțele financiare mai ales au fost cel puțin îndeplinite.
Nu este ideal, ci doar incomparabil cu situația anterioară. Tot însă între timp s-au cimentat metehne gravissime: industria pregătirilor în afara școlii, medici mai puțin în public și mai mult în privat, sistem judiciar scăpat din limitele bunului simț.
Legat de amenințarea boicotării începutului anului școlar, strategia este viciată de două ori:
ia pe elevi și părinți ostateci, transformându-i în argument forte la masa negocierilor, precum piloții la începutul sezonului concediilor pe pasageri;
apoi, nu dă niciun semn real de a fi înțeles, fie și cu jumătate de gură, abuzurile, neregulile sau îndărătniciile sistemului.
În aceste condiții, mai poți fi solidar?
Doxa!