Patriarhatul lui Daniel


Patriarhatul lui Daniel

Patriarhatul lui Daniel se bazează pe un statu quo, adică pe maximizarea unor avantaje ale sistemului găsit deja care i-a și permis ascensiunea. Inteligentul clasei este cel care consideră, poate are și dreptate, școala întreagă drept cretină. Nici nu ar fi greu, la câți tembeli, în funcții, are BOR. Doar că simplă constatare nu este suficientă, nu îndreaptă pe nimeni și nimic, rămânând doar un subiect de bârfă la nivel înalt. Personal, sunt sătul de această înțelepciune catastrofică.

Scurtez: toamna ne așteaptă cu o serie de evenimente gândite, miop, să sublinieze instituția bisericească, nu viul din ea. La fel, în același anotimp, poate spre Crăciun, o să aflăm de decese, de scaune rămase libere. Cancerul - oh mon amour! - va mătura la propriu figuri percepute în aceeași logică strâmbă a unui dat imuabil. Despre urmași mă abțin să vorbesc. Oricum, biologic, harta se va modifica fără să ne ceară voie.

Dar cum va arăta ziua de mâine îngăduită de Dumnezeu, patron al veșniciei și sursă de inspirație a istoriei? În ce haos emoțional, cu antet, o să cădem? Bine, unii, zeloși, vor spune că abia am ajuns. Firește, nimeni nu este de neînlocuit, indiferent de rang, dar a nu avea nicio perspectivă post, după, asta mi se pare o sfidare grosolană. Dincolo de statute sau regulamente, mai toate gândite să îi pună piedici Sfântului Duh.

Doxa!

Acestea sunt gândurile după ce am văzut, îngrozit (că știu personal, în propriul trup, despre ce este vorba), fotografia alăturată. Figurile din spate, precum liturgic, nu contează.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.