Istoricul și cercetătorul Mircea Stănescu explică faptul că, dacă vrem cu adevărat să lămurim rolul jucat de Ion Iliescu, singurul mod în care s-ar putea face asta este să fie puse la dispoziția istoricilor, jurnaliștilor și a tuturor persoanelor interesate (adică a cetățenilor), arhivele din perioada în care el s-a aflat la butoanele politicii.
Arhivele care îndeplinesc termenul de prescripție (30 de ani) și în special arhivele de la Președinție ar putea face lumină în această speță important pentru români și România, punctează Stănescu, totodată lansând un apel, pe Facebook, către președintele Nicușor Dan, pe care îl îndeamnă să facă posibilă o astfel de abordare rațională care ar contribui la pacificarea societății.
În cele ce urmează vă prezentăm clarificările postate de Mircea Stănescu pe Facebook:
”O propunere indecentă
Tovarăși, mă scuzați că întrerup programul balamucul cu Ion Iliescu! Care, din orice unghi l-ai vedea - exceptând victimele acțiunilor (și ale) lui - este o ocupație de hoitari.
Dacă vrem cu adevărat să lămurim rolul jucat de acesta, singurul mod în care s-ar putea face ar fi să fie puse la dispoziția istoricilor, ziariștilor, a oricăror persoane interesate (adică a cetățenilor), ARHIVELE din perioada în care s-a aflat la butoanele politicii.
Și nu chiar toate, ci cele ce îndeplinesc termenul de prescripție (30 de ani) - deși se pot face și excepții. Și poate nu de la toate instituțiile cu care a avut vreo treabă: ar fi suficient de la Președinție.
Nu vorbesc despre arhiva Web (în fereastră), care a dispărut și aceea, ci de Arhiva instituțională.
Până atunci nu avem decât: experiențe, percepții, opinii, sentimente, umori - și mult delir.
Dom' Președinte, dacă aveți cu adevărat puterea, aceasta ar fi o abordare rațională care ar contribui la pacificarea societății, o temă la care sunt convins că țineți cu adevărat. Adevărul este important, mai mult, capital pentru o societate, căci o ține cu picioarele pe pământ.
Sfârșitul transmisiei.
Continuați!”